William Hague: Marea Britanie nu a luat decizia înarmării insurgenţilor sirieni
„În privinţa chestiunii oferirii unui ajutor letal opoziţiei siriene, poziţia rămâne aceeaşi: nu am luat o astfel de decizie”, a declarat Hague.
Londra s-a declarat favorabilă ideii furnizării de arme insurgenţilor sirieni, dar Hague a explicat că această chestiune trebuie discutată în prealabil în Parlament.
„Dar trebuie să promovăm o soluţie politică. Dorim succesul conferinţei de pace Geneva-2”, a subliniat şeful diplomaţiei britanice.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu confruntări armate între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul conflictului este estimat la aproximativ 95.000 de morţi.