Wolfgang Schäuble, ministrul german al Finanţelor: Cetăţenii britanici au fost minţiţi constant în campania referendumului care a decis BREXIT
„În campania pe tema Brexit, cetăţenii britanici au fost minţiţi permament şi au fost induşi în eroare; apoi, când a câştigat tabăra favorabilă ieşirii din UE, cei care au făcut acest lucru nu şi-au asumat responsabilitatea”, a declarat Wolfgang Schäuble.
Cetăţenii britanici au votat la limită, în referendumul din iunie 2016, în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Ulterior, pe fondul stării generale de nemulţumire, Boris Johnson, unul dintre liderii grupului politic favorabil Brexit, nu a reuşit să obţină susţinerea Partidului Conservator pentru a deveni prim-ministru.
La rândul său, euroscepticul Nigel Farage nu mai este liderul Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP).