ONU: Gaza are nevoie de miliarde de dolari pentru a se reface după anii de restricţii
Gaza are nevoie de miliarde de dolari sub forma unui ajutor economic internaţional pentru a compensa anii de restricţii care i-au distrus economia şi i-au împiedicat dezvoltarea, scrie în raportul publicat miercuri de organismul comercial al Naţiunilor Unite.
Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) a evidenţiat condiţiile economice foarte proaste din Gaza, chiar înainte de atacurile israeliene asupra zonei.
„Donatorii şi comunitatea internaţională trebuie să ofere un ajutor economic semnificativ pentru a repara daunele extinse pe care le-a suferit Gaza în urma restricţiilor şi închiderilor prelungite şi a operaţiunilor militare frecvente, care au sufocat economia şi au decimat infrastructura”, se arată în raport.
Richard Kozul-Wright, directorul diviziei UNCTAD pentru globalizare şi strategii de dezvoltare, a spus la Geneva că este dificil de evaluat cât de mult va avea nevoie Gaza pentru a se reface după restricţii şi conflictul în defăşurare.
„Dar va fi vorba despre miliarde de dolari”, a spus el.
Aproape jumătate din populaţia din Gaza este şomeră şi mai mult de jumătate trăieşte în sărăcie, se mai arată în raport.