Administraţia Joseph Biden a confirmat, joi, ajungerea la un acord de cooperare cu Beijingul pentru acţiuni de protejare a climei, cu ocazia Conferinţei ONU de la Glasgow pe tema contracarării efectelor schimbărilor climatice.
„Statele Unite şi China nu duc lipsă de disensiuni. Dar, în cazul climei, aceasta este singura modalitate de atingere a obiectivelor. Nu ne putem atinge obiectivele dacă nu cooperăm”, a declarat emisarul SUA privind Climă, John Kerry, citat de publicaţia germană Frankfurter Allgemeine Zeitung.
„Declaraţia comună de la Glasgow este un pas în direcţia corectă, un semnal de progres, o bază solidă pentru continuarea cooperării în domeniul climei între cele două ţări. Lumea poate atinge obiectivele climatice doar dacă ţările noastre merg împreună în aceeaşi direcţie”, a subliniat John Kerry, conform CNBC.
Administraţia Chinei a anunţat, miercuri seară, un acord de cooperare cu Statele Unite pentru intensificarea acţiunilor de protejare a climei, inclusiv în sensul reducerii emisiilor poluante, potrivit agenţiei Reuters. „În privinţa schimbărilor climatice, există mai multe elemente comune decât divergenţe în relaţia cu Statele Unite”, a declarat Xie Zhenhua, emisarul chinez pentru protejarea climei, cu ocazia Conferinţei ONU de la Glasgow.
Xie Zhenhua a afirmat că Administraţia de la Beijing va stabili ţinte clare de reducere a emisiilor poluante. China şi SUA, care generează cele mai multe emisii poluante din lume, au ajuns la un acord asupra conţinutului unei declaraţii comune privind măsuri de protejare a climei.