Xi Jinping susţine o relaţie comercială mai „echilibrată” între SUA şi China
Statele Unite şi China „trebuie să caute să obţină mai mult echilibru la nivelul relaţiilor comerciale şi al investiţiilor între cele două state”, a declarat Xi în cadrul unui prânz organizat în onoarea sa la Departamentul de Stat unde a participat şi secretarul de Stat Hillary Clinton şi vicepreşedintele american Joe Biden.
Statele Unite au avut în 2011 un deficit comercial record cu China, în pofida aprecierii monedei chineze.
„Ar trebui să răspundem respectivelor preocupări economice şi comerciale prin dialog şi consultări şi nu prin protecţionism”, a adăugat Xi, în timp ce preşedintele Barack Obama a cerut Chinei să respecte „regulile în vigoare” ale economiei mondiale.