Prima pagină » Știri externe » Yemen a anunţat arestarea unui lider local al Al-Qaida

Yemen a anunţat arestarea unui lider local al Al-Qaida

Autorităţile yemenite au anunţat marţi seară că au arestat un lider local al Al-Qaida prezentat de acestea ca fiind "unul dintre membrii cei mai periculoşi" ai reţelei din sud-estul ţării.
Yemen a anunţat arestarea unui lider local al Al-Qaida

„Teroristul arestat, Omar Salem, este implicat în asasinatul unui director adjunct al colegiului militar, generalul Ali ben Freyjan”, ucis la începutul lunii, a anunţat agenţia oficială Saba, citând un responsabil militar.

Salem a fost arestat la Ghayl Bawazir, o localitate din provincia Hadramout unde reţeaua are o prezenţă puternică, în sud-estul Yemenului, şi este „unul dintre elementele cele mai periculoase ale Al-Qaida din regiune” conform agenţiei. Sursa militară afirmă că autorităţile l-au urmărit pe bărbat după ce au fost informate de prezenţa sa în regiune.

Al-Qaida a profitat de slăbirea puterii centrale în 2011, în favoarea insurecţiei populare împotriva fostului preşedinte Ali Abdallah Saleh, pentru a îşi întări poziţia în ţară, mai ales în est şi sud.