Zboruri anulate în capitala Mexicului din cauza cenuşii vulcanice

Cel puţin 47 de zboruri operate de patru companii aeriene americane au fost anulate joi în capitala Mexicului, din cauza emisiilor de cenuşă ale vulcanului Popocatepetl, situat la 65 de kilometri de terminale, a anunţat aeroportul internaţional din Mexico, citat de AFP.

Urmărește
416 afișări
Imaginea articolului Zboruri anulate în capitala Mexicului din cauza cenuşii vulcanice

Zboruri anulate în capitala Mexicului din cauza cenuşii vulcanice (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

American Airlines, US Airways, Delta şi Alaska Airlines "au luat decizia de a nu opera zboruri din şi spre Mexico", a declarat Jorge Andres Gomez, purtătorul de cuvânt al autorităţilor aeroportuare pentru canalul de televiziune Milenio.

Aeroportul nu a fost închis, iar operarea de zboruri nu a fost restricţionată, însă cele patru companii americane au luat aceste măsuri de precauţie ca urmare a intensificării activităţii vulcanice şi a emisiilor de cenuşă.

De asemenea, aeroportul Toluca, situat la 68 de kilometri distanţă de capitală a anunţat joi seara că o companie americană de tip low cost, Spirit Airlines, şi-a anulat pentru o zi toate zborurile spre Fort Lauderdale şi Dallas, din acelaşi motiv.

Celelalte companii nu şi-au modificat programul de zbor, în afară de Aeromexico, ce şi-a întrerupt zborurile timp de o jumătate de oră.

"Cenuşă există, dar este foarte fină şi nu are nici un impact asupra operaţiunilor şi nu afectează echipamentul. În orice caz, decizia lor nu poate fi criticată, ele (companiile) au dreptul să procedeze cum vor", a declarat un oficial al serviciului de presă.

Vulcanul Popocatepetl, al doilea cel mai înalt munte din Mexic, având o altitudine de 5.452 de metri, a cunoscut o intensificare a activităţii începând din mai 2013. Iniţial, autorităţile au emis cod galben pentru 27 de zile, al treilea nivel de alertă, care precede măsurile de evacuare a populaţiei, dar pe 7 iunie a fost anunţată o scădere la nivelul doi de alertă.

Autorităţile federale şi locale, reunite joi, au decis să menţină nivelul de alertă, a declarat ministrul de Interne din Mexic.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici