Prima pagină » Știri externe » Zboruri anulate în Japonia din cauza furtunilor de zăpadă

Zboruri anulate în Japonia din cauza furtunilor de zăpadă

Autorităţile japoneze au cerut miercuri populaţiei să fie vigilentă din cauza noilor furtuni de zăpadă din jumătatea de nord şi vest a ţării, intemperii care obligă companiile aeriene să îşi anuleze zeci de zboruri.
Zboruri anulate în Japonia din cauza furtunilor de zăpadă

„Un vânt foarte puternic suflă în nord însoţit de ninsori”, subliniază agenţia naţională de meteorologie care recomandă evitarea pe cât posibil a deplasărilor în provinciile respective.

Principala regiune afectată este Hokkaido, precum şi alte prefecturi din nord şi vest.

Japan Airlines (JAL) şi ANA au decis să renunţe la cel puţin 30 de zboruri interne către nordul ţării, în această zi, un număr care ar putea creşte şi afecta alte regiuni.

Cel puţin 11 decese au fost înregistrate în arhipelag în decembrie din cauza ninsorilor puternice şi a sute de zboruri care au fost suprimate în ultimele zile din cauza condiţiilor meteorologice.

În cursul iernii, Japonia este deseori împărţită în două după o diagonală care merge din nord-est până în sud-vest, cu furtuni de zăpadă puternice în nord-vest şi o vreme frumoasă şi cer senin în sud-est, unde se află şi Tokyo.