- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Zborurile spre şi dinspre Irlanda, anulate din cauza norului de cenuşă vulcanică
Zborurile dinspre şi spre Irlanda au fost anulate marţi între orele 06.00-12.00 GMT (09.00-15.00, ora României), din cauza sosirii unui nor deosebit de dens de cenuşă vulcanică provenind din Islanda, a anunţat, luni, Autoritatea de aviaţie civilă din Irlanda (IAA).
Zborurile spre şi dinspre Irlanda, anulate din cauza norului de cenuşă vulcanică (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Oficialii aviaţiei britanice au decis de asemenea luni închiderea unei părţi din spaţiul aerian scoţian, măsură care urma să fie extinsă marţi şi în Irlanda de Nord.
Aceste măsuri nu vor afecta aeronavele care survolează Irlanda provenind din Marea Britanie şi restul Europei, au precizat autorităţile.
"Irlanda se află într-o zonă unde se preconizează o concentraţie de cenuşă care va depăşi nivelul de toleranţă acceptabil fixat de constructorii de motoare" de avioane, a explicat IAA, într-un comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Decizia de anulare a zborurilor "se bazează pe riscul pe care îl reprezintă pentru pasageri şi echipaje abaterea către sud a norului de cenuşă provocat de curenţii din nord-est", a adăugat ea.
Ea va afecta aeroporturile din Dublin, Shannon, Galway, Sligo, Ireland West (Knock), Donegal, Cork şi Kerry, a precizat comunicatul.
"Nici un zbor nu va fi posibil dinspre sau spre aceste aeroporturi până cel puţin la ora 12.00 GMT (15.00, ora României)", adaugă IAA, care ar urma să furnizeze noi previziuni marţi dimineaţă.
Autorităţile britanice au închis luni seară la ora 17.00 GMT (20.00, ora României) spaţiul aerian deasupra Hebridelor Exterioare, un arhipelag la vest de Scoţia, ceea ce a dus la închiderea a două mici aeroporturi.
Protecţia civilă islandeză de la Reykjavik a declarat că nu a observat nici o schimbare în activitatea vulcanului Eyjafjoll, care erupe în continuare. El nu eliberează decât cenuşă, în cantităţi mici, a precizat ea.
Blocarea traficului aerian în Europa în urma erupţiei acestui vulcan, care a durat aproape o săptămână în luna aprilie, a provocat pierderi de 1,26 miliarde de euro pentru companiile aeriene, potrivit Asociaţiei internaţionale de transport aerian (IATA), şi a provocat un haos al transporturilor pe continentul european.
Peste 100.000 de zboruri au fost atunci anulate şi peste opt milioane de pasageri au fost blocaţi.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO