Zece mii de persoane, implicate în urmărirea lui Ratko Mladici şi Goran Hadzici - procuror

Zece mii de persoane sunt implicate în urmărirea lui Ratko Mladici şi Goran Hadzici, în vederea arestării lor, cei doi fiind ultimii fugari căutaţi de justiţia internaţională, a declarat, marţi, procurorul sârb pentru crime de război, Vladimir Vukcevici, citat de AFP.

Urmărește
8 afișări

"În fiecare zi, 10.000 de persoane îi caută pe Mladici şi Hadzici", a afirmat Vukcevici, în urma unei întrevederi cu procurorul Tribunalului Penal Internaţional (TPI), Serge Brammertz.

"Fiecare poliţist de pe stradă este obligat, dacă remarcă o persoană care seamănă cu unul dintre fugari, să o identifice şi să ia anumite măsuri", a continuat Vukcevici.

Preşedintele sârb Boris Tadici a afirmat, într-un comunicat, că Serbia "se consacră complet localizării şi arestării" celor doi.

"Forţele de securitate, procurorul, (...) toţi cei care participă la căutarea fugarilor fac tot posibilul pentru a-i aduce pe suspecţi în faţa justiţiei", a subliniat Tadici, într-un comunicat difuzat după întâlnirea sa cu Brammertz.

Procurorul TPI este într-o vizită de lucru la Belgrad, cu scopul evaluării progreselor autorităţilor sârbe în urmărirea celor doi fugari. El nu s-a adresat presei.

Ratko Mladici este inculpat de genocid de TPI, pentru rolul său în timpul războiului din Bosnia din perioada 1992-1995. El este considerat drept principalul responsabil al masacrului de la Srebreniţa din 1995, când au murit aproximativ 8.000 de musulmani bosniaci.

Goran Hadzici era unul din liderii sârbilor din Croaţia în timpul conflictului din această fostă republică iugoslavă, din perioada 1991-1995.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici