Zece morţi şi aproximativ 30 de răniţi într-un accident rutier produs în California – VIDEO

Publicat: 11 04. 2014, 15:19
Actualizat: 20 06. 2020, 15:04

Şoferii celor două autovehicule – care lucrau pentru grupul de curierat FedEx – figurează printre persoanele decedate, a precizat pe site-ul său universitatea Humboldt State, pe care liceeni ar fi trebuit să o viziteze.

Această universitate este situată la aproximativ şase ore de mers cu maşina de oraşul San Francisco.

Autocarul implicat în accident, care a avut loc pe o autostradă în apropiere de Orland, făcea parte dintr-un convoi de trei autocare ce transportau liceenii din Los Angeles pentru a vizita universitatea. Celelalte două autocare au ajuns fără probleme la destinaţie.

Universitatea este situată în Arcata, în apropiere de frontiera cu statul Oregon (nord-vest). Accidentul a avut loc la Orland, la aproximativ 300 de kilometri sud-est de Arcata.