Zeci de arestări la baza militară Quantico, la o manifestaţie de susţinere a lui Bradley Manning

Aproximativ 30 de persoane au fost arestate duminică, în timpul unei manifestaţii organizate lângă baza americană în care este încarcerat soldatul Bradley Manning, acuzat că a furnizat site-ului WikiLeaks mii de documente confidenţiale americane, au anunţat manifestanţii, citaţi de AFP.

Urmărește
39 afișări

"Este o acţiune puternică din partea unei serii de americani care-l susţin pe Bradley Manning şi se opun încarcerării sale anticonstituţionale", a subliniat, într-un comunicat, Kevin Zeese, avocatul unei asociaţii de susţinere a tânărului soldat, Bradley Manning Support Network.

În total, în exteriorul bazei militare Quantico (Virginia, est), unde este deţinut Bradley Manning, s-au aflat aproximativ 400 de manifestanţi, potrivit ediţiei de luni a cotidianului Washington Post.

Între persoanele arestate se afla şi Daniel Ellsberg, autorul celebrei scurgeri de informaţii cunoscută sub numele de Pentagon Papers, în timpul Războiului din Vietnam, dar şi Ann Wright, colonel al Forţelor terestre, în retragere, care a devenit cunoscută prin opoziţia faţă de invazia Irakului, în 2003, potrivit organizatorilor manifestaţiei.

Ei au fost "arestaţi în apropierea intrării în bază, în timp ce încercau să transmită o scrisoare" comandantului acesteia, Daniel Choike, au anunţat susţinătorii acestora.

Bradley Manning, în vârstă de 23 de ani, este deţinut, din iulie 2010, pentru că ar fi transmis WikiLeaks mii de documente secrete americane. El a fost inculpat pentru "asociere cu inamicul" şi riscă închisoarea pe viaţă.

Puternica organizaţie americană de apărare a drepturilor şi libertăţilor civile ACLU i-a scris secretarului Apărării, Robert Gates, miercuri, pentru a denunţa condiţiile de detenţie "inumane" în care este încarcerat Manning, subliniind, între altele, că acesta a fost pus la izolare şi privat de somn şi mişcare fizică, în celula sa.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici