Zeci de cadavre ale unor migranţi, recuperate dintr-o groapă comună din Libia

  • Zeci de cadavre ale unor migranţi au fost recuperate dintr-o groapă comună descoperită într-un deşert din Libia.
  • Trei suspecţi au fost reţinuţi de poliţişti.
  • Libia este o rută de tranzit pentru migranţii care fug de războaie şi sărăcie încercând să ajungă în Europa.
Urmărește
425 afișări
Imaginea articolului Zeci de cadavre ale unor migranţi, recuperate dintr-o groapă comună din Libia

Zeci de cadavre ale unor migranţi, recuperate dintr-o groapă comună din Libia

Autorităţile din Libia au recuperat cel puţin 28 de cadavre de migranţi dintr-o groapă comună din deşertul din sud-estul Libiei, a anunţat duminică procurorul general al ţării pe pagina sa de Facebook. Cadavrele au fost găsite la nord de oraşul Kufra, a spus procurorul general, potrivit Reuters. Kufra se află la aproximativ 1.712 kilometri de capitala Tripoli.

Joi, direcţia de securitate Alwahat din sud-estul ţării a recuperat 19 cadavre dintr-o groapă comună din zona Jikharra, iar Semiluna Roşie Libiană a descoperit 10 cadavre de migranţi în largul portului Dila din oraşul Zawiya.

Libia a devenit o rută de tranzit pentru migranţii care fug de conflict şi sărăcie către Europa. Ei parcurg o rută periculoasă care traversează deşertul şi Marea Mediterană. Migranţii sunt transportaţi de organizaţii criminale şi de multe ori sunt înşelaţi de călăuzele cărora le-au plătit diferite sume de bani. În cazul din Libia, poliţiştii au deschis o anchetă şi au reţinut trei suspecţi, un localnic şi doi străini.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici