Numai două aeroporturi din sudul Poloniei, Cracovia şi Rzeszow, funcţionează, a declarat purtătorul de cuvânt al PATA, Grzegorz Hlebowicz, citat de agenţia PAP.
„Aceasta înseamnă că avioanele nu pot ateriza, nici decola. Traficul este posibil numai pe aeroportul Cracovia-Balice şi pe cel din Rzeszow”, a declarat el.
Sâmbătă şi duminică, peste 70 de delegaţii din lumea întreagă sunt aşteptate în Polonia pentru a participa la funeraliile preşedintelui Lech Kaczynski şi ale soţiei sale Maria, care au murit sâmbătă, alături de alte 94 de persoane, într-un accident aviatic în vestul Rusiei.
Traficul aerian a fost paralizat în mai multe ţări din Europa vineri dimineaţă din cauza cenuşii provenite de la un vulcan în erupţie în Islanda.