Prima pagină » Știri externe » Zeci de femei însărcinate și numeroși copii, reținuți în Republica Dominicană pentru a fi deportați

Zeci de femei însărcinate și numeroși copii, reținuți în Republica Dominicană pentru a fi deportați

Autoritățile din Republica Dominicană au anunțat că au reținut peste 130 de femei și copii haitieni în prima zi a unei operațiuni împotriva migranților fără acte în spitalele din Santo Domingo. Numeroase femei erau însărcinate. Migranții ilegali vor fi deportați.
Zeci de femei însărcinate și numeroși copii, reținuți în Republica Dominicană pentru a fi deportați
Foto: Hepta
Petru Mazilu
23 apr. 2025, 10:18, Social

Operațiunea de amploare a început luni. Guvernul din Republica Dominicană a anunțat anul trecut intenția de a deporta până la 10.000 de migranți fără acte pe săptămână. Autoritățile încearcă astfel să oprească migrația din Haiti, țara vecină, potrivit BBC.

Totuși, guvernul a fost criticat pentru tratamentul dur aplicat migranților haitieni care fug de violența extremă provocat de bande și de sărăcia din țara lor. În replică, Departamentul de imigrare a declarat că femeilor li s-a „oferit un tratament demn” după ce au fost duse într-un centru de detenție unde li s-au înregistrat datele biometrice și amprentele. De asemenea, cei reținuți primesc tratament medical.

Republica Dominicană a deportat peste 80.000 de persoane în Haiti în primele trei luni ale anului 2025.