Zeci de manifestanţi, răniţi în confruntări cu forţele de ordine în vestul Yemenului

Publicat: 16 03. 2011, 18:11
Actualizat: 06 11. 2012, 13:49

Poliţia a deschis focul şi a lansat grenade lacrimogene împotriva protestatarilor adunaţi în acest oraş portuar de la Marea Roşie, în timp ce susţinători ai regimului îi atacau cu bastoane şi pietre, au precizat aceste surse.

Numeroase persoane au fost rănite de gloanţe, potrivit organizatorilor reuniunii, şi unii au fost intoxicaţi cu gaze lacrimogene.

Aproximativ 40 de persoane au fost ucise în violenţele din Yemen, de la începerea mişcării de contestare care solicită demisia preşedintelui Ali Abdallah Saleh, la sfârşitul lunii ianuarie.

În oraşul Jouf, la nord-est de Sanaa, luptele au continuat pentru a treia zi consecutiv între susţinătorii partidului aflat la putere, Congresul Popular General (CPG), şi simpatizanţi ai opoziţiei, potrivit unui oficial local.

Trei susţinători ai CPG au fost răniţi, potrivit aceleiaşi surse.

Confruntările au un caracter tribal, partizanii CPG făcând parte din triburile Al-Hamad şi Al-Hadra, în timp ce opozanţii lor aparţin altor triburi.

Un opozant a fost ucis marţi într-o confruntare, în acest oraş de la frontiera cu Arabia Saudită.

Susţinătorii regimului au încercat să îi îndepărteze pe opozanţii regrupaţi începând de luni în birourile guvernatorului provinciei, potrivit unor martori oculari.