Zeci de mii de cartuşe au dispărut din depozitele Armatei germane. Ce ipoteze iau în calcul anchetatorii

  • Armata Germană (Bundeswehr) a confirmat faptul că peste 60.000 de cartuşe lipesc din depozitele de muniţie
  • Alte 48.000 de cartuşe, care provin de la Forţele Speciale KSK, lipsesc de asemenea. Unitatea de elită ar avea presupuse legături cu extremiştii de dreapta
  • Motivul pentru care muniţia lipseşte este încă neclar, iar anchetatorii încearcă să afle dacă a fost vorba de neglijenţă sau de furt
Urmărește
2432 afișări
Imaginea articolului Zeci de mii de cartuşe au dispărut din depozitele Armatei germane. Ce ipoteze iau în calcul anchetatorii

Zeci de mii de cartuşe au dispărut din depozitele Armatei germane. Ce ipoteze iau în calcul anchetatorii

Armata Germană a confirmat că peste 60.000 de cartuşe lipsesc din depozitele sale de muniţie, iar o anchetă internă a fost declanşată pentru a stabili motivul exact pentru care acestea nu se mai află în inventar, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, potrivit Deutsche Welle.
 
La momentul actual, nu se ştie dacă este vorba de furt sau de neglijenţă în serviciu.
 
Un raport al ziarului Die Welt a scos la iveală faptul că forţele armate germane au pierdut cartuşele în mod constant, începând din 2010 şi doar 36.000 dintre acestea au fost identificate şi localizate.
 
Cifrele din raport exclud alte 48.000 de cartuşe care au dispărut din cadrul Forţelor Speciale KSK, unitate de elită care a intrat recent în atenţia publică, după ce o monitorizare a dezvăluit faptul că extremişti de dreapta se află în rândurile sale.
 
Investigăm intens şi evaluăm practicile noastre, nu doar în KSK. Neglijenţa va fi înlăturată, iar dacă este vorba de infracţiuni, procurorii vor interveni”, a afirmat purtătorul de cuvânt.
 
Autor: Mihai Iorga

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici