Forţele de securitate au reţinut 516 persoane când au dispersat protestatarii vinerea trecută, dar acum au eliberat multe dintre ele, a declarat biroul de presă al gărzii naţionale în cadrul unui briefing, conform Reuters.
Sâmbătă, preşedintele Şavkat Mirziyoyev a renunţat la planurile de modificare a articolului din constituţie referitor la autonomia Karakalpakstanului şi la dreptul său de a se separa.
De asemenea, el a declarat starea de urgenţă pentru o lună în provincia nord-vestică.
Potrivit rapoartelor oficiale, protestatarii au mărşăluit vinerea trecută prin capitala provincială Nukus şi apoi au încercat să pună stăpânire pe clădirile guvernului local.
Reforma prevedea în special ca provincia de 2 milioane de persoane, una dintre cele mai sărace, să îşi piardă dreptul de a organiza un referendum privind autodeterminarea.
Protestele sunt ilegale în Uzbekistan, o ţară autoritară, cea mai populată dintre fostele republici sovietice din Asia Centrală.