UPDATE: Zborurile companiei Delta s-au reluat gradual
Zborurile companiei Delta au fost reluate treptat luni, în întreaga lume, după defecţiunea la sistemul informatic al companiei care a blocat zeci de mii de pasageri în aeroporturi.
Compania aeriană Delta a anunţat că 300 de zboruri au fost anulate din cauza defecţiunii.
Luni după-amiază, compania aeriană americană a transmis că 800 dintre cele circa 6.000 de curse programate au decolat.
Sistemele de înregistrare a pasagerilor, serverele din aeroporturi, site-ul Delta şi chiar aplicaţia telefonică a companiei sunt afectate de această problemă apărută la ora 2.48 (9.48, ora României).
Compania Delta, cu sediul în oraşul american Atlanta, a suspendat toate decolările până la remedierea problemei.
„Sistemele informatice sunt nefuncţionale în întreaga lume”, a comunicat compania Delta.
„Compania Delta s-a confruntat cu o situaţie de întrerupere a electricităţii care a generat probleme în sistemele informatice, afectând toate zborurile de luni dimineaţă”, informează un comunicat oficial.
Ca efect, zeci de mii de pasageri ai companiei Delta sunt blocaţi în numeroase aeroporturi din întreaga lume.