Zeci de mii de persoane, într-un lanţ uman "pentru pace", la Bombay (Galerie Foto)
Zeci de mii de persoane au format vineri un lanţ uman "pentru pace" la Bombay, după atacurile teroriste care au avut loc la sfârşitul lunii noiembrie în capitala economică a Indiei, relatează AFP.

Zeci de mii de persoane, într-un lanţ uman "pentru pace", la Bombay (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
La manifestaţie au participat între 85.000 şi 100.000 de persoane, care şi-au dat mâna, în special în faţa hotelurilor de lux Taj Mahal şi Oberoi Trident, dar şi în faţa gării oraşului, locuri vizate de terorişti în perioada 26 - 29 noiembrie.
Postul "Bombay pentru pace" a adunat peste 200 de grupuri ale societăţii civile indiene: organizaţii neguvernamentale, organizaţii studenţeşti, asociaţii profesionale şi sindicate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
"Am vrut să acoperim 100 de kilometri şi am reuşit să acoperim până acum 80", a precizat preşedintele comunităţii catolice din Bombay, Dolphy D'Souza. "În pofida disperării şi temerii locuitorilor, suntem uniţi, vrem pace şi nimeni nu ne poate despărţi (...), a adăugat el.
Megalopolisul de 18 milioane de locuitori a fost scena mai multor defilări pentru pace şi a unor procesiuni în memoria victimelor atentatelor care au fost calificate de presă drept "11 septembrie al Indiei".


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

