Prima pagină » Știri externe » Zeci de ofiţeri din Yemen au dezertat şi s-au alăturat protestelor

Zeci de ofiţeri din Yemen au dezertat şi s-au alăturat protestelor

Aproximativ 60 de ofiţeri din cadrul armatei Yemenului, activi în provincia Hadramut (sud-est), au dezertat şi s-au alăturat mişcării de protest faţă de regimul preşedintelui Ali Abdallah Saleh, anunţă unul dintre ei, generalul Nasser Ali Shuaibi, informează AFP.
21 mart. 2011, 14:10, Știri externe

„Am decis să ne alăturăm revoluţiei tinerilor”, a declarat generalul, precizând că s-au solidarizat şi 50 de ofiţeri din Ministerul de Interne.

La Sanaa, zeci de ofiţeri au anunţat că vor participa la protestul care se desfăşoară în Piaţa Universităţii din capitală.

Dezertările au loc după ce preşedintele a demis Guvernul, duminică seara, pe fondul protestelor.

Unul din principalii ofiţeri ai armatei yemenite, generalul Ali Mohsen al-Ahmar, anunţase anterior că se alătură protestelor antiguvernamentale izbucnite în ianuarie. Generalul al-Ahmar, comandantul unei divizii de blindate, a declarat că susţine „revolta paşnică a tinerilor”, acuzându-l pe preşedinte de reprimarea protestelor paşnice şi că ar împinge ţara spre război civil.