Zeci de răniţi, în urma coliziunii între două trenuri la San Francisco
Cel puţin 44 de persoane au fost rănite, sâmbătă, la San Francisco, în urma coliziunii dintre două trenuri de transport urban, însă nici una dintre victime nu se află în stare gravă, relatează CNN.

Zeci de răniţi, în urma coliziunii între două trenuri la San Francisco (Imagine: cnn.com)
"Aparent, conductorul unuia dintre trenuri a calculat greşit o curbă. Încă mai investigăm", a declarat un ofiţer de poliţie.
Nici unul dintre răniţi nu se află în stare foarte gravă, a afirmat Leslie Dubbin, administrator la San Francisco General Hospital.
Primele informaţii indică faptul că un tren cu un singur vagon, care circula cu viteză redusă, a lovit un alt tren, care staţiona, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei de transport municipal din San Francisco, Judson True.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Accidentul a avut loc în zona staţiei West Portal şi a determinat suspendarea traficului în apropierea acesteia.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului