Zeci de români de etnie romă, evacuaţi dintr-o tabără improvizată din Franţa

O tabără de romi români de la intrarea în localitatea Sarcelles a fost evacuată marţi dimineaţa de forţele de ordine, aproximativ 50 de persoane părăsind locul, iar 35 acceptând să fie repatriate din motive umanitare, relatează cotidianul Le Parisien în ediţia electronică.

Urmărește
23 afișări
Imaginea articolului Zeci de români de etnie romă, evacuaţi dintr-o tabără improvizată din Franţa

Zeci de români de etnie romă, evacuaţi dintr-o tabără improvizată din Franţa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aceasta este cea de-a treia evacuare a unei tabere de romi din Sarcelles în ultimele luni. Cei 35 de romi care au acceptat să fie repatriaţi au fost escortaţi de reprezentanţi ai prefecturii la un avion, cu care au fost trimişi în România. "Ne vom asigura întotdeauna că acest lucru se petrece în condiţii demne şi umane", a dat asigurări viceprimarul localităţii, Francois Pupponi, din cadrul Partidului Socialist. "Am repetat de mai multe luni că nu putem accepta ca familii întregi să trăiască în condiţii atât de precare", a adăugat el.

În ultimele câteva luni, locuinţele ocupate de romii români în tot oraşul s-au multiplicat. Anterior au fost evacuate alte două tabere, una din spatele Şcolii Emile Zola, iar cealaltă din apropierea unui lac. Astfel, la Sarcelles a mai rămas o singură tabără de romi, la Mont-de-Gif. Proprietarul acestor terenuri, comunitatea Val de France, a declanşat o acţiune în justiţie pentru expulzarea acestora "din motive de securitate".

Pe locul unde s-a desfăşurat expulzarea de marţi, romii au instalat barăci în interiorul unui fost magazin de jaluzele, adăpostindu-se, cu zecile, în această incintă în timpul iernii. Ei au construit aici veritable "cabane" din tablă, pe care le-au încălzit cu lemne. În lipsa unei locuinţe, ei au ocupat în mod ilegal această proprietate privată. Situat în apropierea unui mare centru comercial al subprefecturii, terenul ocupat de romi face parte dintr-un vast proiect de reamenajare a intrării în oraş.

Un colectiv de apărare a drepturilor romilor din Sarcelles i-a susţinut în special în cadrul demersurilor administrative. "Oraşul Sarcelles încearcă, cu mijloacele pe care le are, să primească anumiţi copii la şcoală, în pofida faptului că acest lucru este dificil. Dar trebuie să fie găsită o soluţie pentru aceste populaţii, dincolo de colectivităţile locale", a declarat Chantal Gourinel, unul dintre membrii colectivului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici