Zelenski, la Conferinţa de Securitate de la München: „Cerem începerea imediată a negocierilor de aderare la NATO”

„Ne vom proteja ţara cu sau fără suport de la partenerii noştri internaţionali. Toţi trebuie să înţelegem că nu e doar un ajutor pentru Ucraina, o donaţie, ci intervenţia trebuie privită ca fiind contribuţia voastră la securitatea Europei. Securitate pentru care Ucraina a fost şi este ca un scut, de ani de zile”, spune şeful de stat al Ucrainei.

Urmărește
23596 afișări
Imaginea articolului Zelenski, la Conferinţa de Securitate de la München: „Cerem începerea imediată a negocierilor de aderare la NATO”

Captură video BR24/YouTube

„Nu doar Ucraina îşi doreşte pacea, ci întreaga lume. (...) Vreau să cred că NATO va funcţiona eficient”, a spus Zelenski, în ucrainiană, la conferinţa de securitate. 
 
„Nu ştiu ce vrea preşedintele Rusiei, aşa că îi propun o întâlnire”, a mai spus Zelenski. Momentan, din partea Moscovei este tăcere.

Principalele declaraţii ale lui Zelenski

„Ucraina spune că vrea pace, Europa spune că vrea pace, Rusia spune că nu doreşte să intervină. Atunci însemnă că cineva minte!”. 
 
„Este clar că arhitectura de securitate a Europei este aproape distrusă. E timpul pentru una nouă”.
 
„Nu putem rămâne pasivi la ce se întâmplă. Mulţi îşi doresc ca Ucraina să fie o naţiune slabă economic şi social. Dacă vreţi să ne ajutaţi, o puteţi face!” 
 
„Referitor la NATO, cerem începerea negocierilor cât de repede se poate. Rusia spune că dacă Ucraina se integrează în NATO, ar putea încerca să preia prin forţă armată controlul în Crimeea. Ar trebui (n.red. Moscova) să citească textul articolului 5 cu mai multă atenţie, unde se precizează că este vorba de prevederi defensive şi nu despre lansarea unor atacuri. Dacă vom prelua din controlul în Crimeea şi în estul Ucrainei, o vom face pe cale diplomatică”
 
„Noi nu avem avem nevoie să ne spuneţi voi data atacului asupra noastră sau câţi soldaţi sunt la graniţă. Noi avem nevoie să ne spuneţi cât de solidari sunteţi cu noi”
 
„Suntem oameni deştepţi, nu înguşti la minte, înţelegem situaţia de faţă. Spuneţi-ne, cum „acoperim” distanţa dintre noi şi NATO?. Vrem să ştim cam cât de mare este această distanţă măsurată în ani, zile, ore.”
 
Zelenski a făcut şi o glumă, cerând alte căşti pentru a putea asculta translatorul, întrucât ale sale nu funcţionau: „Spunem că Rusia nu e aici şi nu ascultă, dar este aici, vedeţi?!”. 
 
Zelenski a spus şi că înţelege că  sancţiunile împotriva Rusiei nu pot fi impuse imediat, dar ar dori ca acestea să fie prezentate public.
 
Tototdată, şeful de stat ucrainian a mai spus că se teme că sancţiunile „promise” de către Occident pentru Rusia nu vor veni nici după ce va fi avut loc agresiunea militară asupra Ucrainei.
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici