Zelenski a fost văzut sosind în Polonia cu trenul. Preşedintele Ucrainei zboară cu avionul spre Statele Unite

Publicat: 21 12. 2022, 14:35
Actualizat: 21 12. 2022, 14:37

O înregistrare video realizată de TVN, afiliată CNN în Polonia, a surprins momentul în care Zelenski a sosit cu trenul la Przemysl, în apropiere de graniţa dintre Polonia şi Ucraina. Data filmării este 21 decembrie.

Zelenski este văzut apoi într-un vehicul alb 4×4 care aşteaptă să plece într-un convoi.

Potrivit TVN, Zelenski a zburat apoi în SUA de pe aeroportul din Rzeszow spre Washington. Zelenski a fost văzut împreună cu ambasadorul SUA în Ucraina, Bridget Ann Brink.

Zelenski urmează să efectueze miercuri o vizită surpriză la Washington, folosindu-se de prima sa călătorie în afara ţării de la invazia de acum 300 de zile, pentru a-şi mobiliza principalul partener internaţional în favoarea unei asistenţe militare şi economice susţinute.