Zelenski afirmă că racheta căzută în Polonia nu era a Ucrainei şi vrea participare la anchetă

Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat, miercuri seară, că racheta căzută în sud-estul Poloniei nu a fost lansată de armata ucraineană, semnalând că există informaţii "credibile" că ar fi fost o rachetă a Rusiei şi cerând accesul experţilor ucraineni la anchetă, dar Varşovia pare să se opună.

Urmărește
1319 afișări
Imaginea articolului Zelenski afirmă că racheta căzută în Polonia nu era a Ucrainei şi vrea participare la anchetă

Zelenski afirmă că racheta căzută în Polonia nu era a Ucrainei şi vrea participare la anchetă

"Nu am niciun dubiu că nu a fost racheta noastră. Cred că, pe baza credibilităţii rapoartelor militare, a fost o rachetă rusă", a afirmat Volodimir Zelenski, citat de agenţia Interfax-Ukraine.

"Avem dreptul de a face parte din echipa de investigaţie? Desigur", a subliniat preşedintele Ucrainei.

Administraţia de la Kiev a cerut oficial să participe la ancheta în cazul incidentului produs marţi în sud-estul Poloniei, pe fondul suspiciunilor că ar fi fost cauzat de căderea unei rachete antiaeriene ucrainene. "Vrem acces imediat la locul incidentului, pentru a examina cazul împreună cu partenerii. Aşteptăm din partea partenerilor noştri informaţiile pe baza cărora au tras concluziile că incidentul ar fi putut fi cauzat de sistemele antiaeriene ucrainene", a declarat Oleksii Danilov, secretarul Consiliului de Securitate şi Apărare de la Kiev.

Însă preşedintele polonez, Andrzej Duda, a declarat, potrivit postului France 24, că eventuala participare a experţilor ucraineni la investigaţie trebuie aprobată de Polonia şi de Statele Unite. Washingtonul a trimis deja experţi la locul incidentului.

Andrzej Duda a afirmat că nu există indicii că incidentul produs marţi ar fi un atac intenţionat asupra Poloniei. La rândul său, premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a afirmat că explozia probabil a fost cauzată de tentativa armatei ucrainene de a intercepta o rachetă a Rusiei. "Materialele colectate de serviciile noastre şi furnizate de aliaţii noştri indică, cel mai probabil, că explozia din Przewodów, în estul Poloniei, a fost cauzată de doborârea şi distrugerea unei rachete ruse. Forţele ucrainene, care contracarau un atac masiv al Rusiei, au lansat rachete pentru doborârea unor rachete ruse. Există multe indicii că una dintre aceste rachete a căzut pe teritoriul Poloniei fără intenţia vreunia dintre părţi", a afirmat Mateusz Morawiecki.

Un oficial american a declarat, sub protecţia anonimatului, că armata ucraineană a transmis Statelor Unite şi altor naţiuni aliate că a încercat să intercepteze o rachetă rusă în intervalul şi în apropierea zonei din sud-estul Poloniei unde s-a produs incidentul. Deocamdată, nu s-a stabilit cu certitudine dacă vreuna dintre rachetele lansate de sistemele antibalistice ucrainene a căzut în Polonia. Însă armata ucraineană a transmis aceste informaţii pentru a ajuta autorităţile militare americane care evaluează incidentul.

Rugat să comenteze informaţiile, un purtător de cuvânt al Pentagonului a făcut referire la afirmaţiile preşedintelui Joseph Biden. "Este improbabil, din punctul de vedere al traiectoriei, ca racheta să fi fost lansată din Rusia. Dar vom vedea", a declarat preşedintele SUA.

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri, la finalul unei reuniuni a Consiliului Nord-Atlantic, că incidentul din Polonia, soldat cu doi morţi, probabil a fost cauzat de căderea unei rachete antiaeriene ucrainene. "Analiza noastră preliminară sugerează că incidentul probabil a fost cauzat de o rachetă antiaeriană ucraineană lansată pentru apărarea teritoriului ucrainean de atacuri ruse cu rachete de croazieră", a declarat Stoltenberg.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici