Zelenski îl invită la Kiev pe preşedintele Germaniei, deşi recent refuzase vizita acestuia

Publicat: 05 05. 2022, 18:26
Actualizat: 05 05. 2022, 18:28

Conversaţia dintre Volodimir Zelenski şi Frank-Walter Steinmeier a durat aproximativ 45 de minute şi a permis depăşirea momentelor de nervozitate din trecut, conform Preşedinţiei de la Berlin.

Frank-Walter Steinmeier i-a transmis lui Volodimir Zelenski „solidaritatea sa, respectul şi susţinerea pentru lupta curajoasă a poporului ucrainean împotriva agresorului rus”.

Cei doi preşedinţi au catalogat discuţia ca fiind „foarte bună” şi „au stabilit să menţină contactele”, potrivit Preşedinţiei germane.

Volodimir Zelenski i-a invitat la Kiev pe preşedintele Frank-Walter Steinmeier şi pe cancelarul Olaf Scholz. În urmă cu câteva săptămâni, Volodimir Zelenski a refuzat o vizită a preşedintelui german, din cauza relaţiilor acestuia cu Rusia în trecut. Ca reacţie, cancelarul Olaf Scholz a refuzat, la rândul său, o propunere de a se deplasa la Kiev.