Zelenski îndeamnă SUA să permită Ucrainei să lovească Rusia cu rachetele cu rază lungă de acţiune ATACMS
Washingtonul interzice în continuare Ucrainei să folosească rachetele ATACMS şi alte arme cu rază lungă de acţiune furnizate de SUA pentru lovituri mai adânci în interiorul Rusiei, au declarat oficialii americani, notează Kyiv Independent.
Prezent la conferinţa de securitate Shangri-La Dialogue din Singapore, Zelenski i-a mulţumit preşedintelui american Joe Biden pentru permisiune de a folosi armament american pe câmpul de luptă. Cu toate acestea, el a insistat că restricţia de utilizare a rachetelor ATACMS, cu rază lungă de acţiune, care ar permite Kievului să lanseze atacuri în interiorul Rusiei, ar trebui să fie ridicate, potrivit publicaţiei The Telegraph.
„Este suficient? Nu. De ce? Pentru că v-am dat exemplul unor aerodromuri de pe care Rusia trage permanent, în linişte, ştiind că Ucraina nu va riposta pentru că nu are sisteme corespunzătoare şi nici permisiuni”, a declarat Zelenski în cadrul conferinţei de la Singapore.
Recent, mai multe ţări au ridicat restricţiile privind armele furnizate de ele Ucrainei, pentru ca acestea să fie folosite pentru a lansa atacuri în interiorul Rusiei, printre ele aflându-se şi Germania.
Publicaţia Wall Street Journal a relatat pe 31 mai că SUA au permis Ucrainei să folosească lansatoare multiple de rachete HIMARS, rachete GMLRS şi artilerie împotriva teritoriului rusesc, pentru a se apăra. Cu toate acestea, armamentul poate fi folosit doar pentru luptele de la graniţă, în zona regiunii Harkov şi Sumî, relatează Pravda UA.
În egală măsură, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri, după o reuniune a miniştrilor de Externe la Praga, că ,,autoapărarea nu înseamnă escaladare”. Acest răspuns vine la remarca făcută de Kremlin în legătură cu faptul că permiterea Kievului de a folosi arme occidentale pentru a ataca ţinte în interiorul Rusiei ar duce la o escaladare a războiului.