Zelenski justifică sprijinul acordat Ucrainei prin apărarea Cartei ONU

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a justificat miercuri la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite înarmarea Kievului şi impunerea de sancţiuni Moscovei ca acţiuni de apărare a Cartei fondatoare a ONU, transmite Reuters.

Urmărește
197 afișări
Imaginea articolului Zelenski justifică sprijinul acordat Ucrainei prin apărarea Cartei ONU

Sursa foto: Mediafax Foto

„A ajuta Ucraina cu arme, prin impunerea de sancţiuni şi exercitarea unei presiuni cuprinzătoare asupra agresorului, precum şi prin votarea rezoluţiilor relevante, ar însemna să ajutăm la apărarea Cartei ONU”, a spus Zelenski la Consiliul de Securitate.

În încercarea de a consolida acest sprijin, Zelenski a vorbit, de asemenea, despre o problemă importantă pentru mulţi membri ai ONU, în special pentru ţările în curs de dezvoltare - reforma organismului mondial, în special extinderea Consiliului de Securitate.

„Nu trebuie să aşteptăm ca agresiunea să se termine. Trebuie să acţionăm acum. Aspiraţia noastră pentru pace ar trebui să fie motorul reformei”, a declarat Zelenski.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat miercuri în faţa consiliului că războiul Rusiei din Ucraina „agravează tensiunile şi diviziunile geopolitice, ameninţând stabilitatea regională, sporind ameninţarea nucleară şi creând fisuri profunde în lumea noastră din ce în ce mai multipolară”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici