„Dintr-un motiv oarecare, toată lumea ar trebui să aștepte data de 8 mai și abia apoi să avem o încetare a focului pentru a asigura calmul pentru Putin în timpul paradei”, a declarat Zelenski într-un discursul video publicat luni seară.
„Noi prețuim viețile oamenilor și nu paradele. Credem că lumea crede că nu există niciun motiv să așteptăm 8 mai. Iar încetarea focului nu ar trebui să fie pentru câteva zile, pentru ca după aceea să se reia crimele”, a adăugat el.
Zelenski a făcut apel la o „încetare a focului completă și necondiționată pentru cel puțin 30 de zile” pentru a oferi „o bază pentru o diplomație reală”, potrivit Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat că va exista un armistițiu între 8 și 10 mai pentru a comemora victoria asupra Germaniei naziste de acum 80 de ani, potrivit Le Figaro.
Anunțul a fost făcut luni, 28 aprilie. Armistițiul va fi valabil pe toată linia frontului din Ucraina, a mai spus Putin, avertizând totodată că Moscova va riposta „în cazul unei încălcări” de către Kiev a propunerii.
„De la miezul nopții între 7 și 8 mai și până la miezul nopții între 10 și 11 mai, partea rusă anunță un armistițiu. În cazul încălcării armistițiului de către partea ucraineană, forțele armate ruse vor oferi un răspuns adecvat și eficient”, a transmis Kremlinul prin intermediul unui comunicat.