De când au preluat controlul Afganistanului, în urmă cu un an, talibanii islamişti au declarat că femeile nu trebuie să iasă din casă fără o rudă bărbat şi că trebuie să-şi acopere faţa, deşi unele femei din centrele urbane ignoră această regulă.
Şcolile secundare pentru fete rămân în mare parte închise după ce talibanii şi-au încălcat promisiunile de a le deschide în martie.
„Am deschis biblioteca cu două scopuri: în primul rând, pentru acele fete care nu pot merge la şcoală şi, în al doilea rând, pentru acele femei care şi-au pierdut locurile de muncă şi nu au nimic de făcut”, a declarat Zhulia Parsi, una dintre fondatoarele bibliotecii.
Un purtător de cuvânt al talibanilor nu a avut o reacţie, deşi a fost solicitată de Reuters.
Cele peste 1.000 de cărţi ale bibliotecii includ romane şi cărţi ilustrate, precum şi titluri de non-ficţiune despre politică, economie şi ştiinţă. Majoritatea cărţilor au fost donate de profesori, poeţi şi autori Fundaţiei Crystal Bayat, o organizaţie afgană pentru drepturile femeilor care a contribuit la înfiinţarea bibliotecii.
De asemenea, mai multe activiste ale femeilor care au participat la protestele din ultimele luni au ajutat la înfiinţarea bibliotecii într-un magazin închiriat într-un centru comercial care are o serie de magazine destinate femeilor.
În luna martie, talibanii s-au răzgândit în privinţa promisiunii de a deschide licee pentru fete. În prezent, majoritatea adolescentelor nu au acces la sălile de clasă, iar mii de femei au fost scoase de pe piaţa forţei de muncă din cauza restricţiilor din ce în ce mai mari şi a crizei economice din Afganistan, spun agenţiile internaţionale de dezvoltare.
Talibanii spun că respectă drepturile femeilor în conformitate cu interpretarea lor a legii islamice şi că, din martie, au lucrat la o modalitate de a deschide licee pentru fete.
Guvernele occidentale şi-au intensificat condamnarea eliminării tot mai largi a femeilor din viaţa publică de către talibani. Multe femei afgane şi-au exprimat frustrarea şi au cerut autorităţilor talibane să le respecte drepturile.