Prima pagină » Știri externe » Zelenski va efectua miercuri o vizită surpriză în Marea Britanie

Zelenski va efectua miercuri o vizită surpriză în Marea Britanie

Preşedintele ucrainean se va afla miercuri pe teritoriul britanic, aceasta fiind prima sa călătorie în Marea Britanie de la începutul războiului, anunţă Sky News.
Zelenski va efectua miercuri o vizită surpriză în Marea Britanie

Aceasta va fi doar a doua sa călătorie în străinătate în timpul conflictului, după vizita de la Washington din decembrie.

Volodimir Zelenski se va întâlni cu prim-ministrul britanic Rishi Sunak, precum şi cu trupele ucrainene care sunt antrenate în Marea Britanie.

Politicienii vor discuta despre sprijinul Marii Britanii pentru Ucraina, începând cu un val imediat de echipamente militare pentru această ţară, a precizat Downing Street.

Biroul lui Sunak a anunţat planuri de extindere a instruirii pentru Forţele Armate ale Ucrainei la mare şi în aer – inclusiv piloţi de avioane de luptă şi puşcaşi marini – şi de accelerare a furnizării de echipamente militare.

„Vizita preşedintelui Zelenski în Marea Britanie este o dovadă a curajului, a determinării şi a luptei ţării sale şi o mărturie a prieteniei de nezdruncinat dintre cele două ţări ale noastre”, a declarat premierul într-un comunicat.

Marea Britanie a fost un aliat cheie pentru Ucraina, împingând uneori alţi aliaţi occidentali să consolideze sprijinul.

La începutul săptămânii au apărut speculaţii potrivit cărora Zelenski va pleca în străinătate pentru a se întâlni cu liderii UE la Bruxelles, în condiţiile în care au existat preocupări legate de securitate în legătură cu această călătorie.