„Nu mi-am pierdut niciodată cunoştinţa şi am refuzat să o fac”, a povestit tânăra femeie, care potrivit martorilor a fost unul dintre primii membri ai forţelor de ordine care a sosit la locul atacului şi a deschis focul asupra presupusului autor, comandantul Nidal Hasan, după care a fost atinsă la rândul ei de gloanţe.
„Am vrut să rămân trează şi să ştiu tot ce se petrecea”, a mărturisit poliţista cu o figură fermă şi părul şaten prins în coadă, care era supranumită „Şoricelul robust” încă înaintea evenimentelor.
Kimberly Munley, care se afla lângă un alt poliţist de la bază, sergentul Mark Todd, care a reuşit puţin mai târziu să-l dezarmeze pe atacator, i-a povestit lui Oprah Winfrey că era pe punctul de a-şi spăla maşina de serviciu în momentul când a auzit împuşcăturile.
„Nu ştiam prea bine ce se întâmplă şi cu ce ne confruntăm, cu cine ne confruntăm”, a spus poliţista.
„Erau mulţi oameni afară care arătau în direcţia unde se afla acel individ şi, imediat ce am ieşit din maşină şi am alergat către vârful colinei, lucrurile au început să degenereze şi am devenit ţinta focurilor de armă”, a adăugat sergentul Munley, precizând că nu a avut timp să se gândească la acţiunile sale.
„Suntem antrenaţi şi avem şansa ca aceasta să devină o a doua natură şi un fel de reflex pentru acţiunile noastre”, a detaliat poliţista.
Ea a precizat că starea de convalescenţă se derulează în condiţii bune şi că speră să-şi poată relua în curând viaţa normală.
Sergentul Todd a declarat, la rândul său, că până atunci nu şi-a folosit niciodată arma, în 25 de ani de carieră.