Ucraina recunoaşte oficial că şi-a propus să-l elimine pe Putin
Preşedintele rus Vladimir Putin este „o ţintă principală” pentru serviciile secrete ucrainene, care urmăresc să-l omoare, a declarat şeful adjunct al Direcţiei principale a serviciilor din Kiev, Vadim Skibiţki, într-un interviu pentru ziarul german Welt.
„Prioritatea noastră este să-l distrugem pe comandantul unităţii care a ordonat oamenilor săi să atace Ucraina”, a spus Skibiţki, precizând că principalul obiectiv al departamentului său este „Putin, pentru că el coordonează şi decide ce se întâmplă”.
De asemenea, Skibiţki a ameninţat că va distruge portul Mariupol, numindu-l unul dintre punctele logistice critice deţinute de forţele Moscovei.