- Home
- Facem România Bine
- (05.03.2021, 08:00)
Cum poţi face sport corect în pandemie. Sfaturi practice pentru persoanele care lucrează de acasă şi stau mult la birou
- Sportul şi mişcarea ne ajută fizic şi psihic. Renunţarea la ele nu ar trebui să fie o opţiune.
- Ora de Sport (HomeClass) a pornit în aprilie 2020 în perioada de lockdown şi a avut ca principal scop diminuarea efectelor izolării, pentru că izolarea, lipsa interacţiunii şi sedentarismul au efecte dintre cele mai neplăcute.
- Fiecare putea face sport în confortul căminului, fără aparatură dedicată şi sub supravegherea unui specialist care îl putea îndruma, corecta şi consilia, spune Mugur Balan, Business Development Manager MedLife.
- Pe toată perioada lockdown-ului a fost gratuit pentru abonaţi, iar ulterior cine a dorit să continue şi-a putut achiziţiona diferite pachete.
1979 afişări
Sănătatea în pandemie
Aliaţii sănătăţii sunt sportul şi mişcarea, fie că suntem ori nu în lockdown. Ora de Sport (HomeClass) vine cu oferte diverse pentru cursanţii şi cursantele de toate vârstele.
Cum a fost dezvoltat programul Ora de sport
„Ideea a fost aceea de a crea un program care să vină în special către cei de acasă. Unul dintre mesajele transmise a fost “sportul de acasă, pentru acasă”, pentru că antrenorii ţineau cursurile de acasă pentru cei aflaţi acasă. Fiecare putea face sport într-o manieră sănătoasă, în confortul căminului, fără aparatură dedicată şi foarte important, sub supravegherea unui specialist care îl putea îndruma, corecta şi consilia.
Programul a fost iniţiat pentru a veni în sprijinul abonaţilor MedLife, însă nu am exclus pe nimeni în a fi prezent la cursuri. Astfel numărul cursurilor şi diversitatea lor au crescut în acelaşi timp cu numărul de participanţi. Sportul şi mişcarea ajută tot timpul şi de ce să renunţăm la acestea când le putem face de acasă? Iar acestea nu au limita de vârstă, motiv pentru care la cursuri am avut participanţi de toate vârstele”, spune Mugur Balan.
Care sunt beneficiile HomeClass
În toată această perioadă mişcarea de orice fel, gimnastică medicală, fitness, pilates, a reprezentat un avantaj pentru participanţi din mai multe motive:
- Activitatea fizică, chiar şi din confortul de acasă dă practicantului o stare de bine, îi poate stabili un program, o rutină sănătoasă.
- Un mod sănătos de a te proteja sau în cel mai puţin bun scenariu, de a fi pregătit în cazul infecţiei Covid 19 a fost capacitatea respiratorie, mai precis, dezvoltarea ei. Prin sport şi antrenamente cardio-pulmonare acest lucru a fost îmbunătăţit. Capacitatea pulmonară, printre cele mai afectate de boala Covid 19, a putut fi “antrenată” prin tipologia de exerciţii HomeClass.
- O dependenţă sănătoasă: mulţi dintre participanţi ne-au scris şi mărturisit la cursuri faptul că deşi au avut abonament la sălile de sport, le-au utilizat foarte puţin spre deloc. Motivul principal: lipsa timpului. În acelaşi timp, participarea online le-a demonstrat că pot face sport într-un mod sănătos, organizat şi cu antrenori dedicati nevoilor lor. Acest lucru a creat dependenţă încât în prezent avem participanţi cu peste 200 de ore de sport efectuate. La randul lor au recomandat programul şi către colegi, rude, prieteni, iar aceştia s-au alăturat programului. Avem participanţi care şi-au declarat dependenţa de program şi cât de bine le-a prins acesta.
- Consilierea. Participanţilor li s-a oferit posibilitatea de a avea parte de discuţii individuale cu terapeuţii, astfel încât să le ofere sfaturi, să-i consilieze şi să le indice tipuri de exerciţii adecvate stării lor de sănătate.
- Gimnastică Medicală cu specialistul Andrei Ionescu - Instructor Gimnastică Medicală, pentru că dacă nu ştii ce exerciţii sunt utile pentru tine şi nu le faci corect, poţi face întinderi, rupturi musculare. Durerea poate fi rezolvată destul de repede prin mişcare, dacă nu sunt afecţiuni asociate. Cel mai întâlnit tip de durere este durerea de spate, între omoplaţi, coloana, într-o parte sau în cealaltă, în spate, la cervicală.
- Pilates pre şi postnatal pentru efectele benefice: corectează postura, diminuează durerile de spate şi articulaţii, ajută la starea de spirit, la prevenirea diastazei abdominale după sarcină, la tonifiere şi combate depresia postnatală.
- Aici este cea mai mare dilemă a “corporatistului” mai ales când lucrează de acasă. Nu mai rămâne timp pentru alte activităţi. Ca de fiecare dată, începutul e cel mai anevoios. Însă programul le-a oferit posibilitatea de a putea face sport indiferent de orarul fiecăruia: dimineaţa, la prânz, seara şi în weekend. De exemplu, avem o abonată care este delegată în Japonia şi participă la cursuri în funcţie de fusul orar.
Cum să ne organizăm programul pentru a avea timp şi de mişcare
„Important este să ne stabilim o agendă pe termen scurt, să ne propunem ca pentru început într-o săptămână să participăm la un minim de 3 cursuri. Odată stabilit acest lucru, pretextul legat de “nu am timp” dispare prin disponibilitatea oferită de program. Un alt ingredient este să participăm la cursuri din plăcere, plăcere care vine după o serie de cursuri: antrenori faini, participanţi motivati si un vibe fain”, explică Balan.
Ulterior, rezultatele nu încetează să apară şi asta în urma feedback-urilor primite de la participanţi: au slăbit, au reintrat în formă, se simt bine, simt că au o oră întreagă dedicată lor inclusiv mămicile care participă la cursurile de pilates pre şi post natal s-au declarat extrem de incantate. „De exemplu, un tătic şi-a donat şedinţele sale soţiei care născuse recent. Astfel, acea ora este doar pentru ea, iar el sta cu cel mic. Sfaturi sunt o sumedenie. Important este însă să ţinem cont măcar de 15% din acestea. Munca de acasă presupune mult timp petrecut în faţa laptopului, pe care, de obicei nu îl ţinem pe un birou ci foarte des, în braţe, pe canapea. Ceea ce este un obicei extrem de nociv din multe puncte de vedere. La fiecare oră lucrată corpul are nevoie de mişcare, de repaus de la activitatea desfăşurată”, mai spune managerul MedLife.
Sfaturi practice pentru cei care lucrează de acasă şi stau mai mult la birou
Cu toţi probabil cunoaştem teoria, însă practica e cea care ne încurcă.
Cel puţin la două ore să facem 15 minute mişcare:
- Mers: din bucatarie până în dormitor, apoi pe balcon, de la parter la etaj (unde e posibil) etc.
- Mici activităţi care să ne scoată din starea “de birou”
- Exerciţii: simple, dar corecte. Aceste exerciţiile sunt “predate” la cursuri în mod repetat iar repetiţia creează obiceiuri. În cazul HomeClass, unele sănătoase.
- Specialiştii noştri recomandă scaun ergonomic cu spătar, laptopul trebuie să fie la nivelul ochilor, Să facem pauză cu rotiri de cap, stretching-uri, înclinări stânga dreapta, pentru a detensiona musculatura.
- Trebuie să fim aproape de birou, nu trebuie să ne întindem după mouse. Dacă stăm greşit, apare sindromul de tunel carpian, pierdem din funcţia articulaţiei.
Site-ul dedicat HomeClass îi ajută pe doritori să se înscrie indiferent de oră şi să îşi poată alege când să participe.
Articolul face parte din campania MedLife Facem România bine
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.