Viaţa la chirurgie, în pandemie. Medicul Claudiu Matei, neurochirurg: „În această perioadă tumultoasă, de pandemie, am fost de multe ori pus în situaţia să triez cazurile”

„Orice intervenţie chirurgicală este o agresiune pentru organism, care poate fragiliza pacientul, făcându-l mai vulnerabil în perioada postoperatorie la infecţii şi implicit la infecţia SARS-CoV-2, de aceea, cazurile care se pot amâna, am considerat că este mai bine să le temporizez, însă, acestea au fost destul de puţine”, a declarat Claudiu Matei, medic primar Neurochirurgie, de la Spitalul Polisano MedLife Sibiu.

1437 afişări
Imaginea articolului Viaţa la chirurgie, în pandemie. Medicul Claudiu Matei, neurochirurg: „În această perioadă tumultoasă, de pandemie, am fost de multe ori pus în situaţia să triez cazurile”

Viaţa la chirurgie în pandemie

Articol susţinut de MedLife 
 
Viaţa şi implicit activitatea medicilor nu sunt mai uşoare în pandemie, ci din contră. Specialiştii care salvează vieţi trebuie să ia decizii mai grele şi mult mai rapid.
  • Exista cazuri care nu pot fi amânate în aceasta perioadă? 
 
Dr. Claudiu Matei: Pacienţii cu tumori, patologie vasculară sau malformaţii ale sistemului nervos, compresiuni medulare nu pot să suporte amânare. Încerc să judec fiecare pacient individual şi să iau cea mai bună decizie, încercând să expun cât mai puţin pacienţii. Astfel că, în această perioadă, toţi pacienţii sunt testaţi COVID preoperator, iar postoperator, ne străduim împreună cu colegii să îi externăm cât mai repede posibil, îi consiliem să respecte măsurile generale recomandate de autorităţi, să nu se expună postoperator în colectivităţi şi să nu intre în contact cu persoane suferind de infecţii de căi respiratorii. Apelez destul de frecvent, în această perioadă, la telemedicină, sub diferite forme iar telefonul meu practic nu se închide niciodată, fiind permanent disponibil pentru pacienţii noştri.
 
             
 
  • Ce intervenţii complexe realizaţi în departamentul de neurochirurgie al spitalului MedLife Polisano din Sibiu?
 
Dr. Claudiu Matei: Departamentul de neurochirurgie al spitalului MedLife Polisano, funcţionează în aceeaşi formulă de personal, de mai mult de 7 ani. În acest interval au fost operate peste 3.000 de cazuri si au fost efectuate peste 20.000 de consultaţii în ambulator. Medicina nu este “one man show” şi astfel m-am străduit şi am reuşit să coagulez o echipă de profesionişti, dedicaţi aceluiaşi scop, acela de a salva viaţa şi a reda sănătatea pacienţilor noştri.
 
În cadrul departamentului de Neurochirurgie se poate aborda o paletă vastă din patologia sistemului nervos, la toate grupele de vârstă, de la nou-născut până la cele mai înaintate vârste. Sunt operaţii complexe, realizate în cadrul unei echipe multidisciplinare, neurochirurg-medic ORL, cu aportul tehnologiei medicale moderne, reprezentate de neuronavigaţie, neuromonitorizare intraoperatorie, endoscopie. Pregătirea pentru aceste tipuri de intervenţii chirurgicale am dobândit-o la Pittsburg, SUA, în cadrul centrului de chirurgie a bazei craniului, sub îndrumarea celor mai renumiţi chirurgi din lume în acest domeniu, Prof. Paul Gardner şi Prof. Carl Snyderman.  
 
  • Ce cazuri vă impresionează cel mai mult?
 
Dr. Claudiu Matei: Cele mai sensibile cazuri le consider a fi cele ale pacienţilor pediatrici, mai ales nou-născuţii. Intervenţiile chirurgicale pentru închiderea malformaţiilor disrafice trebuie efectuate la 24-48 de ore postnatal pentru a reface continuitatea sistemului nervos şi pentru a preveni complicaţiile infecţioase potenţial fatale.   
               
 
Este impresionant cum un micuţ abia venit pe lume să necesite de urgenţă o intervenţie chirurgicală, fără de care nu poate trăi şi sistemul nervos nu se poate dezvolta. În zilele noastre diagnosticul tempestiv, în timpul sarcinii, a acestor malformaţii, face posibilă intervenţia chirurgicală pe copilul încă ne-născut (chirurgie fetală). Am asistat şi am învăţat să fac astfel de operaţii, în cadrul centrului de Chirurgie fetală de la Zurich, condus de Prof. Martin Meuli iar colaborarea strânsă cu departamentul de obstetrică-ginecologie şi neonatologie din Spitalul nostru, fac posibile astfel de intervenţii chirurgicale. 
 
Articolul face parte din campania MedLife Facem România bine 
 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici