Gândurile lui Cristoiu. Top 5 politicienii săptămânii: Orban ori n-are memorie, ori n-are logică

Topul politicienilor este dominat de miniştrii interimari ai Cabinetului Orban, o trăsătură comună a acestora fiind că spun tot ce le trece prin cap, chiar dacă se contrazic sau nu retractează.

Urmărește
7572 afișări

Top 5 politicienii săptămânii

Locul 5 – Victor Costache, ministrul Interimar al Sănătăţii

“Domnul Victor Costache care a declarat… El este, cum să spun, tot încerc să găsesc o metaforă ca să explic… el e tipic pentru acest Guvern, unic în postdecembrism. Adică nici CDR-iştii, care veniseră din garsoniere din Drumul Taberei, nici USR-iştii, care veniseră de pe stradă, nici tehnocratul Cioloş, erau bine educaţi, adică aveau un autocontrol. În momentul în care deschideau gura, gândul trecea prin creierul lor şi ziceau, băi, stai, cum pot să spun aşa? Aţi observat la ăştia că ei spun tot ce le vine? Să-mi fie iertată comparaţia, sunt ca diareea, îi taie, nu se opresc, vorbesc serios, nu există, eu sunt om public de 30 de ani, sunt foarte atent. m-aţi auzit pe mine? Chiar şi când sunt pasionat… Nu, prima caracteristică, ei spun ce le trece prin cap, dar ce le trece, domnul Costache a zis aia cu autiştii…Şi cu maşinile şi cea mai gravă şi mai gravă şi cea mai enervantă (caracteristică) este faptul că nu dau înapoi. În perioada postdecembristă, am întâlnit zeci de demnitari care au zbârcit-o şi… Nu, domnul ăla de la Cultură o ţine langa, îi spune toată lumea, domnule, e o prostie aia cu cântăreaţa şi Brâncuşi, nu e nicio legătură”, a afirmat Ion Cristoiu.

Locul 4 – Gabriela Firea, primarul general al Capitalei

“Locul patru e doamna Gabriela Firea care încearcă să combine Pro România cu PSD, probabil se vor combina, cele două vor face alianţe la Bucureşti. Nu pot să-mi dau seama, va conta foarte mult la locale şi omul. Deocamdată eu cred că ea e încă apreciată ca om, a reuşit să câştige o anumită pătură a populaţiei, dar, oricum, e în primă bătălie şi persecutarea de către Guvern îi ajută. Eu aşa o pun, mai ales că a devenit şi ea… a înţeles că trebuie cu noua conducere să fie partener şi să nu mai pretindă să îi ia locul domnului Ciolacu. De aia am pus-o pe locul patru”, a explicat Ion Cristoiu.

Locul 3- Ludovic Orban, premierul interimar al României

„Domnul Ludovic Orban, îl ştiu de mult timp, vă imaginaţi că ne ştim de peste 30 de ani. Dacă aţi observat, el este tipic omul fără control. Adică el spune aşa, zice, şi cum o să se facă de râs PSD-ul votând pentru guvernul ăsta când ei…Dar uită că cu două minute mai înainte a zis că partidul lui nu-l votează, da? Bogdan Iacob de la Inpolitics tot scrie şi îmi dă semnale. El a făcut o pasiune, să descopere de câte ori se contrazice domnul Orban. Domnul Orban este o contradicţie şi toată viaţa lui e plină de contradicţii, adică ce zicea acum un an zice acum cu o seninătate… Ori n-are memorie, ori n-are logică. Repet, el e tipicul demnitarului fără control. Un om se roşeşte, zice, băi, stai puţin că acum două minute am zis că plouă, nu pot să vin acum şi să spun nu plouă. El este… O să-l regretăm când n-o să mai fie premier şi sunt sigur că nu o să mai fie după anticipate, dacă or să fie, o să ne amintim toţi cu mare nostalgie dacă o să vină domnul Ciucă, ce dracului să spui despre domnul Ciucă? În calitate de observatori ai comicul involuntar al politicii, adică domnul Orban este… Azi nu s-a putut stăpâni şi, supărat că Violeta Alexandru, care este speranţa politicii, a căzut la audieri, aţi văzut că a fost supărat pe ăia care au trecut. El are şi această chestiune că îi dau sentimentele pe faţă, adică, la un moment dat, când e vorba de ministra aceasta a Muncii care e pusă la Bucureşti şi a şi spus că e mult mai bună decât el, nu înţeleg de ce nu e ea premier… bun”, a susţinut Ion Cristoiu.

Locul 2 - Bogdan Gheorghiu, ministrul interimar al Culturii

“Domnul Bogdan Gheorghiu. Ar trebui să puneţi, mi-au trimis cei de la TVR, eu l-am văzut, nu ştiam, adică un moment comic în care a spus, nu prostii de ministrul Culturii, prostii în general. Una, este ministru al poznelor, a zis aşa, că dacă domnul Klaus Iohannis stă cât mai des pe scaunele la masa tăcerii, foarte bine că va veni foarte multă lume să stea şi ea şi în felul ăsta află de Brâncuşi. Domnul Doru Buşcu spunea aseară, <Domnule, noi propunem ca domnul Klaus Iohannis în viziunea lui Gheorghiu să facă şi şpagat pe Poarta Sărutului>, eu aş propune ca la Poarta Sărutului chiar să ne sărutăm, ca să nu zic alte lucruri. După asta l-a întrebat la presa, ascultaţi-mă, unic în lume, <Aţi văzut vreo operă a lui Brâncuşi?> Şi a zis <Nu, da mâine mă duc să văd când deschide expoziţia>. Domnişoară, cum să pui ministrul Culturii unul care a fost, nu la OTV central, a fost şeful OTV pe Suceava? Hai că şeful OTV, domnul Dănuţ, era un geniu al televiziunii, dar cum să aduci ministrul Culturii pe Bogdan Gheorghiu de la Suceava care a fost şeful OTV Suceava? Şi dă un răspuns de genul ăsta, cu cea mai mare seninătate a spus că el se duce să vadă opera… Pentru prima dată în viaţa lui, nici în poze n-a văzut-o…”, a declarat Ion Cristoiu.

Locul 1- Marcel Ciolacu, preşedinte interimar al PSD

“Domnul Ciolacu…Da, eu sunt încă unul din susţinătorii lui, merge bine, ascultaţi-mă. E bine, adică… domnul Ciolacu este un om care… foarte primejdios, adică e unul dintre puţinii politicieni pe care poţi să-l înjuri, rău, în presă seara, a doua zi te poţi întâlni cu el, bei o cafea şi se face că nici nu l-ai înjurat. Mare lucru. Are un stomac de politician extraordinar. O să vedeţi. Gândiţi-vă că totuşi l-a adus pe Ponta alături, adică după perioada în care PSD-ul era izolat, nu-i aşa? Păi da, e foarte important pentru că asta a şi dus la eşecul PSD, pentru că la un moment dat totuşi Ponta luase de la el. Dar v-am zis care e caracteristica lui, faţă de domnul Iohannis care dacă a aflat… cred că atunci când aude numele meu face ca trenul, el nu… dacă… poţi să-i spui domnului Ciolacu, să scrii… Nu ţineţi minte că noi l-am boicotat, că nu l-am invitat la emisiune? Ne-a reproşat nouă? Aţi văzut, era băiat simpatic, aţi văzut, v-a zâmbit, mă rog, nu v-a adus flori, dar nici nu trebuia să vă aducă”, a mai spus Ion Cristoiu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici