- Home
- Gândurile lui Cristoiu
- (24.01.2020, 14:29)
- Gabriela Antoniu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Interviul integral | „Gândurile lui Cristoiu”: Violeta Alexandru va fi candidatul PNL la Primăria Capitalei. Pentru ea se face totul
Analistul Ion Cristoiu spune că dintre membrii Guvernului Orban care fac campanie electorală în loc să se ocupe de domeniile lor se remarcă ministrul Muncii, Violeta Alexandru, căruia i se pregăteşte terenul pentru a ajunge primarul general al Capitalei, Bucureştiul fiind, în opinia sa, piatra de încercare a acestui an electoral.
Urmărește
533 afișări
Monica Mihai: Mai discutăm de doamna ministru al Muncii, Violeta Alexandru.
Ion Cristoiu: Doamna Violeta nu întâmplător face numai campanie electorală. Ea va fi, după ce se stabileşte în două tururi, va fi candidata PNL la Primăria din Bucureşti. Ea este pregătită pentru asta.
Monica Mihai: Pentru Primăria Capitalei?
Ion Cristoiu: Da, pentru Primăria Capitalei.
Monica Mihai: E interesant, nu aţi mai spus acest lucru.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Vezi mai multe articole din categoria gandurile-lui-cristoiu
Ion Cristoiu: Da, dacă legea în două tururi trece, ea este pregătită să fie primarul...
Monica Mihai: Deci visul cu Nicuşor Dan, candidatul dreptei, dispare?
Ion Cristoiu: Da, vă spun şi de ce, e foarte important: dacă ai într-un singur tur marea problemă o reprezintă... stânga nu are nici o problemă da? Hai să o luăm pe Firea, da? Ea e singură, nu cred că mai vine cineva din parte Pro România să o concureze, într-un singur tur, da? Şi atunci se stabileşte stânga e întruchipată de Gabriela Firea. Dincoace dacă aţi observat, la dreapta, sunt mulţi pretendenţi, avem: PNL vrea să îşi pună candidat, PMP vrea să îşi pună candidat, USR şi PLUS, deci sunt patru pretendenţi în frunte cu cel mai important, Nicuşor Dan, toată stima pentru el, bun. Dacă ai într-un singur tur şi eşti PNL spui băi băieţi iertaţi-mă ăştia de la dreapta, dacă puneţi şi voi candidaţi ne bate Firea, începe pericolul cu Firea, aţi observat ne bate Firea, câştigă Firea, nenorocire, la-la-la. Deci staţi voi ciocu mic, retrageţi-vă toţi şi lăsaţi-ne pe noi, noi suntem de la PNL cutare, cutare. Greu de negociat, cu Nicuşor Dan, cu PMP, cutare, curtare. Şi atunci dacă e în două tururi, atunci Firea vine pe stânga în primul tur şi în primul tur avem aşa, se înscrie candidata Violeta Alexandru...
Monica Mihai: Care a fost măsurată şi în sondaje...
Ion Cristoiu: Sigur, de la PMP va fi candida, de la USR, o să vedem Nicuşor Dan, deci vom avea deja şi probabil vor fi să spunem patru, da? Problema este că în al doilea tur dacă intră Violeta Alexandru, din partea dreptei, adică chiar dacă se clasează pe locul doi, automat toată dreapta în turul doi merge de partea ei.
Monica Mihai: Şi PSD pierde.
Ion Cristoiu: Da, câştigă PNL, de aia vor ei să facă cu cele două tururi sunt şi de dragul acestei doamne ministru, v-am dat o ştire. Deci pentru Violeta Alexandru se face totul, ca vorba lui tovarăşul Ceauşescu.
Monica Mihai: Deci Violeta Alexandru candidatul PNL la Primăria Capitalei...
Ion Cristoiu: Pentru asta se face şi legea cu cele două tururi.
Monica Mihai: Este foarte interesant de...
Ion Cristoiu: Foarte important, Bucureşti va fi piatra de încercare a acestui an, nu prezidenţialele, nu parlamentarele.
Monica Mihai: Noi am tot discutat că de fapt asta este reala miză după prezidenţiale.
Ion Cristoiu: Da şi atunci PNL are un interes vital să câştige. Dacă sunt în două tururi indiferent pe cine pune candidat PNL, câştigă, adică nu trebuie să mai faci eforturi. Dacă faci într-un singur tur, într-un singur tur e greu să o impui pe Violeta Alexandru, am dat numele, drept candidată în raport cu Nicuşor Dan, da? Dacă ai două tururi, ea candidează din partea PNL, probabil că se va situa pe primul loc pentru că ei oricum se vor împărţii şi va veni şi Nicuşor Dan şi toţi ăia vor fi obligaţi să dea voturile ei, da?
Monica Mihai: Vom vedea ce se întâmplă la alegerile locale...
Ion Cristoiu: Violeta Alexandru este unul din marele ţeluri ale dreptei la ora actuală condusă de către domnul Ludovic Orban, mai mult nu pot să spun.
Monica Mihai: O să urmărim acest lucru şi cu siguranţă vom discuta în emisiunile viitoare despre doamna Violeta Alexandru în momentul în care se conturează drept candidatul PNL. Haideţi să trecem la subiectul următor, mai exact la Partidul Social Democrat, am avut-o şi săptămâna trecută invitată pe doamna Dăncilă nu care am dezbătut puţin situaţia din PSD, din acest moment, există un congres care bate la uşă, nu ştim exact cine candidează pentru şefia PSD, dacă va candida Marcel Ciolacu şi aici este întrebarea mea, este Marcel Ciolacu cel mai potrivit pentru a prelua şefia PSD?
Ion Cristoiu: Nu.
Monica Mihai: De ce?
Ion Cristoiu: Pentru că dacă aţi observat dumneavoastră de când a intrat în opoziţie PSD nu a înţeles nimic, adică el nu a înţeles, el dacă aţi observat şi eu am observat mult mai uşor pentru că am trăit perioada CDR-istă, deci în 1996 când a venit CDR la putere, CDR + PD, PSD condus de Iliescu, era foarte bun, a zis „bă noi nu facem nimic, dar ăştia se vor compromite singuri” şi au stat şi nu o să uit că, cred că prin 1998 făceam undeva o emisiune, întotdeauna făceam o emisiune undeva, eram pe postul dumneavoastră, nu eram guru atunci, eram cred că la Prima aveam. Şi am avut o emisiune foarte interesantă cu redactorii şefi de la ziarele locale şi concluzia acelei emisiuni, era iarnă, era că sub zăpada aia creştea PSD, era o chestie.... da, adică venea în satele cu zăpadă, cu fum şi în timpul ăsta creştea. Creştea în sondaje, rupea, de ce? Pentru că PSD nu făcea nimic, dar ăştia erau proşti. Şi atunci PSD repetă acum acea strategie, adică tot aşa aţi văzut, austeritate, cutare, cutare, lasă că greşesc... e o mare greşeală, se vor duce către USR, dar nu către ei, asta nu au înţeles, ceva s-a schimbat, adică trebuie să schimbi în modul de a face opoziţie PSD-istă...
PSD nu se poate reforma aşa ca partid, decât sub conducerea unui lider ieşit din comun. PSD are nevoie acuma de un vizionar
Monica Mihai: Dar ei au tot zis, după alegerile europarlamentare, după prezidenţiale că PSD se va reforma, că au înţeles, că au fost taxaţi de electorat şi că urmează acea schimbare profundă.
Ion Cristoiu: PSD nu se poate reforma aşa ca partid, decât sub conducerea unui lider ieşit din comun pe care eu întotdeauna l-am văzut din afara partidului. Adică PSD a fost mare câtă vreme a avut Iliescu, adică un lider care să şi domine, el sau Năstase, adică un lider care să se impună. Îl vedeţi dumneavoastră pe Ciolacu impunând o strategie...
Monica Mihai: Domnul Năstase până în 2022 nu poate.
Ion Cristoiu: Am dat un exemplu, deci PSD are nevoie acuma de un vizionar, mă rog, poate e mult, un lider...
Monica Mihai: Mă gândeam în ideea în care poate domnul Năstase s-ar întoarce la conducerea partidului...
Ion Cristoiu: Nu, de regulă în România, oamenii nu se mai întorc...
Monica Mihai: La PSD.
Ion Cristoiu: Nu, nu se mai întorc în general, ai căzut din funcţie gata.
Monica Mihai: Vedeţi că Mihai Tudose s-a întors...
Ion Cristoiu: Nu, în funcţie, deci mă întorc. E nevoie de un om, nu ştiu, nu îl văd până acum, oricum nu domnul Ciolacu, care să vină, domnul Ciolacu e tot manager, unu nu ştiu la care eu să mă uit la televizor şi să zic domnule da, merg după PSD, ies în stradă, mă duc la luptă. Nu, tot aşa, aceeaşi comunicatori, da? Nu, partidul după ce a intrat în opoziţie nu şi-a mărit rândurile, nu în ideea să îl aducă pe Tudose, nu ştiu, să îl aducă pe Liiceanu sau cineva, Eugen Simion, adică cineva de la stânga, uite domnule s-a înscris Simona Halep, uite spun o prostie, adică ceva... pentru că dacă aţi observat dumneavoastră comunicarea lor e aceeaşi. Doi evită ofensiva, hai să vă dau cea mai mare greşeală pe care o face Gabi Firea, prietena noastră: în politică, aţi înţeles mai înainte, era să spun ca şi în amor când eşti tânăr, contează iniţiativa, adică tu trebuie să fii, tu fixezi adversarului ce să facă, adică tu îl provoci, a fost strategia lui Iohannis cu Dăncilă, aţi observat? Niciodată Dăncilă nu a preluat ea iniţiativa...
Monica Mihai: A jucat după regulile stabilite de Klaus Iohannis.
Ion Cristoiu: Da, adică ăla a avansat şi ea a încercat să răspundă provocării lui, foarte important, dar îţi dă un sentiment că eşti la mâna lui da?
Monica Mihai: Da.
Ion Cristoiu: Lui Gabi Firea, ea a căzut într-o capcană, adversarii, mai ales domnul Vlad Voiculescu i-au impus tema poluării, aţi observat?
Monica Mihai: A existat această temă...
Ion Cristoiu: Păi nu, dar i-au impus-o, ea în loc să vină cu o altă temă, să o impună ea şi v-am dat un exemplu: de exemplu faptul că la o şcoală din Bucureşti s-au îmbolnăvit după...
Monica Mihai: După ce s-a făcut dezinsecţia.
Ion Cristoiu: Sau cu o temă, tema... nu ştiu, oricare din ele, nu circulaţia, nu ştiu, vă dau un exemplu acum de temă este următorul lucru: în Bucureşti prin centru noi avem o foarte mare problemă, s-au retrocedat pe Magheru şi Victoriei foarte multe imobile şi noi nu avem o lege sau o hotărâre a Consiliului General potrivit căruia, cum e şi la Madrid şi la Paris, după doi ani de când ai intrat în proprietate, dacă nu faci ceva, ţi-l ia statul, uitaţi un exemplu, de aia e un oraş urât, adică a fost luat Aro, unde era Patria, unde sunt şobolani acum şi de cinci ani nu se face nimic, pentru că nu îl obligă pe proprietar să...
Monica Mihai: Să renoveze, având în vedere locaţia.
Ion Cristoiu: Să o renoveze să facă ceva că trebuie să arate frumos din punctul ăsta de vedere. Ei ea tot timpul a fost adusă pe terenul poluării. Păi dacă discut despre poluare nu voi termina niciodată pentru că oricum orice am face în Bucureşti tot poluare este că vine de la chinezi poluarea şi atunci ea e tot timpul în defensivă, aşa e şi PSD. Iar dacă şi pică acum, nu trece moţiunea de cenzură pot să îşi ia... deci ei vor lua o măciucă în cap de nu se văd, pentru că vă imaginaţi cum vor intra ei în congres, dumneavoastră sesizaţi? Că vor începe cu Ciolacu, că totuşi moţiunea asta de cenzură nu e comedie, cade sau nu cade. Cade Guvernul...
Monica Mihai: Arată cumva puterea pe care o are PSD în acest moment.
Ion Cristoiu: Cade Guvernul, domnul Orban ia o măciucă în cap de nu se vede, chiar dacă o să vină el şi o să spună că vrem anticipate, a căzut Guvernul, gata.
Monica Mihai: Rămâne acea pată.
Ion Cristoiu: Aşa, dar şi ei dacă nu trece moţiunea, păi de ce ai mai făcut-o mă, stai puţin? Şi nu e aşa de uşor să nu treacă sau să treacă, totul... ce îmi e şapte voturi în România, în România în Parlament. Se găsesc şapte voturi în două minute.
Iniţiativa democraţilor este justificată. Poate că puţini dintre telespectatori sau înţeleg că la americani poţi să faci orice cu condiţia să nu intri cu picioarele în democraţia lor
Monica Mihai: Tot de şapte voturi au nevoie şi cei din America pentru a îl demite pe Donald Trump în Senat, e o uşoară coincidenţă, ne mutăm privirile spre Statele Unite, unde în această săptămână toată lumea a stat cu ochii pe Senatul American, am văzut sute de jurnalişti care au fost prezenţi acolo, a început procesul pentru demiterea lui Donald Trump, un preşedinte foarte controversat. Cum vedeţi în primul rând acest proces, dacă este un proces real, sau este ceva făcut doar de faţadă în scop electoral pentru că ştim că şi la ei încep pregătirile pentru alegeri?
Ion Cristoiu: Nu ştiu care va fi rezultatul, totuşi Senatul este dominat de republicani, dar după părerea mea şi nu sunt un admirator al democraţilor, iniţiativa democraţilor este justificată. Poate că puţini dintre telespectatori sau înţeleg că la americani poţi să faci orice cu condiţia să nu intri cu picioarele în democraţia lor, poţi să faci orice. Deci toate marile probleme ale preşedinţilor au fost când au încercat să facă ceva cu ei, da? Deci CIA a intrat într-o criză şi a fost anchetată timp de un an în 1975, nu că ne spiona pe noi...
Monica Mihai: Se spionau pe ei.
Ion Cristoiu: Pe ei, adică la ei colonelul Ion Gheorghe care a fost ambasadorul României la Berlin în timpul lui Antonescu, după asta a fost şi în lagăr, că el a prins la Berlin lagărele americane, la fel ca alea sovietice, are o chestie într-o carte a lui celebră Nepoţii unchiului Sam, în franceză am citit-o eu, care spune aşa: americanii sunt extraordinarii apărătorii democraţiei lor.
Monica Mihai: Dar nu a altora.
Ion Cristoiu: Da, a democraţiei lor, aşa cum noi... paranteză că erau toate entuziasmările, mai ţineţi minte pe vremea când a venit Trump în România şi colegi de presă, a venit Trump şi el e cu naţiunea nu e aşa? Păi nu Trump e...
Monica Mihai: E cu naţiunea lui.
Ion Cristoiu: Trump era... care era întrebarea mea? Mă dar de ce nu l-a sprijinit pe Dragnea? Că Dragnea era cu naţiunea noastră, nu-i aşa?
Monica Mihai: fiecare cu naţiunea lui.
Ion Cristoiu: Ei nu au înţeles că Trump când vorbeşte de patriotism se referă la patriotismul american, dar a celelalte ţări la patriotism se mai discută. Şi atunci el a încercat şi e limpede, să îl scoată din joc pe un contra-candidat, care era Biden, apelând, folosind prorogativele de preşedinte, aşa ceva în America nu se iartă, chiar a încercat, oricât încearcă el acuma să spună totuşi sunt înregistrări în care îl şantajează preşedinte ăsta noi actor...
Monica Mihai: Şi totuşi e interesant că în ziua în care a început procesul în Senat, Donald Trump a plecat la Davos acolo unde avea loc Forumul Economic Mondial şi unde se întâlneau toţi liderii, acolo unde a fost şi activista de mediu Greta Thunberg...
Ion Cristoiu: Fata...
Monica Mihai: Fata, cu care preşedintele Donald Trump a mai făcut schimb de tweet-uri, aşa cum bine ştim domnul Trump are obiceiul să scrie pe reţelele de socializare foarte mult şi cumva toată lumea aştepta şi era curioasă dacă va exista o nouă confruntare marca Donald Trump. Cum vi se pare atitudinea în primul rând a preşedintelui american vis- a -vis de o tânără activistă de mediu, pentru că Greta Thunberg este o adolescentă doar şi cum vi se pare şi atitudinea ei că ţine, noi am discutat despre acest lucru, că ţine totuşi piept liderului democraţiei lumii?
Ion Cristoiu: Pe mine, care am studiat foarte mult în lumea modernă, răsturnarea de imagine, cum se creează imaginea. E limpede că în cazul acestei tinere, adolescente se lucrează la imaginea ei, o maşinărie întreagă, adică primul lucru pe care trebuia să îi spunem românului este la Davos cum spun eu, numai cât te uiţi cu privirea...
Monica Mihai: 580.000 de dolari trebuie să plătească fiecare participant la acest forum...
Ion Cristoiu: Da, adică totuşi...
Monica Mihai: Nu îşi permite oricine.
Ion Cristoiu: Totuşi teoretic şi practic este o fată, mă rog nu cred că e multimiliardară şi nimeni nu a zis dar de unde are bani? Staţi un pic, de unde ai bani? Păi nu că i-a dat asociaţiile de mediu, păi din moment ce tu ai bani de la ăia e o dependenţă, e clar că se lucrează la o imagine şi vă spun cu toată responsabilitatea, locul terorismului l-au luat apărarea mediului, ascultaţi-mă.
Monica Mihai: Este o afirmaţie foarte ciudată, explicaţi-o puţin să înţeleagă telespectatorii noştri.
Ion Cristoiu: Da, deci în locul terorismului, deci după căderea comunismului, occidentul s-a trezit faţă în faţă cu o problemă, nu dispăruse duşmanul, gata nu mai e Uniunea Sovietică, până atunci foarte multe lucruri şi în armare se făcuse în numele luptei cu duşmanul. Şi atunci s-a exagerat terorismul, acuma se pare că a obosit tema şi a venit tema generoasă să apărăm... nu, se numeşte încălzirea globală, da? Un nou duşman, foarte frumos, adică un duşman perfect pentru că asta nu o să o rezolvăm niciodată pentru că trebuie o uniune a întregii planetei, bun. Şi atunci s-a creată această, să îi zice, 17 ani, tânără, mă rog nu se duce la şcoală şi se luptă... după părerea mea la Trump e o comedie şi el e de o piesă de teatru, pentru că sigur, ea vine spune, demonstrează, dar până la urmă America...
Monica Mihai: Şi Donald Trump dă un tweet.
Ion Cristoiu: Da, dar până la urmă doar Donald Trump merge în continuare. Şi eu am făcut această remarcă, putem să o remarcăm, să o facem şi pentru telespectatori, totuşi i-a răspuns unei puştoaice, unei adolescente de 17 ani, i-a dat mare atenţie, i-a făcut probleme, pe când preşedintele României, un ditamai bărbatul, nu a avut nici o problemă, nu a scris pe Twitter, dumneavoastră nu aţi fost ca o patrioată ce sunteţi, indignată? Adică nu putea să scrie...
Monica Mihai: Că nu a scris şi despre domnul Iohannis pe Twitter?
Ion Cristoiu: Adică da, a scris despre liderul (...) ştiţi că domnul Trump scrie pe Twitter am înţeles când se trezeşte, vrea să ...
Monica Mihai: Are medie de 5-6 într-o zi proastă şi într-o zi bună are şi 20-30 de tweet-uri într-o zi.
Ion Cristoiu: Eu nu am înţeles niciodată, nu a explicat nimeni, cum se trezeşte el noapte aşa şi vrea să bea un pahar de apă: ia să scriu pe Twitter.
Monica Mihai: Păi de exemplu înainte de Forumul de la Davos la 4:30 dimineaţa, la ei, domnul Trump nu dormea şi a scris pe Tweeter că merge la Davos să aducă sută de milioane americanilor şi că sunt de departe cea mai tare naţiune din Univers, după care probabil s-a culcat...
Ion Cristoiu: Şi când s-a trezit dimineaţă în timp ce se bărbierea, a zis aoleu am o idee, da, mă rog, e o mare problemă aici că omenirea nu poate fi condusă pe Twitter, dar asta am dat un exemplu, pe când totuşi normal era, ca să fiu e patriot şi mândru că sunt român, ca după ce s-a întâlnit cu Iohannis să scrie... cât se scrie pe Twitter, două rânduri... câte ziceţi că scrie 20 pe seară, uneori?
Monica Mihai: Are pe zi în 24 de ore cam 20 de tweetere.
Ion Cristoiu: 20, unul din ele era aşa de greu, se trezea seara: azi am avut o mare fericire, l-am cunoscut pe un bărbat politic numit Klaus Iohannis, îl iubesc. De ce nu a scris asta?
Editorialul săptămânii: O zi în România lui Iohannis
Monica Mihai: Poate veţi avea ocazia într-un viitor apropriat să îl întrebaţi personal? Domnul Cristoiu haideţi să vedem editorialul săptămânii, ce editorial v-a impresionat în această săptămână?
Ion Cristoiu: Da, este din Naţional, a fost o vreme când situl şi ziarul, deşi eu am fost printre fondatorii lor pe vremuri în 1998, dacă nu mă înşel, mie mi se părea aşa şi aşa, acum este singurul site şi am înţeles că apare şi ca ziar, combativ de opoziţie, PSD ar putea să înveţe, este un jurnalist Valentin Boeru, am înţeles că a lucrat şi la dumneavoastră? Am citit, am şi pus pe blog la mine, eu am o rubrică, eu am citit, am citat, adică unde fac trimiteri: O zi în România lui Iohannis care este savuros adică e un text foarte bine scris despre cum arată o zi în România lui Iohannis, cam ştim toţi cum arată, ia uitaţi-vă acolo, bun, e bun, dacă a fost coleg înseamnă că...
Monica Mihai: Îl recomandaţi să îl citească şi alţii
Ion Cristoiu: Da, ca text e bine scris ca text, nu în sensul că sigur că face nişte observaţii, dar dincolo de asta are imaginea aceasta a României.
Monica Mihai: Şi, înainte să trecem la top cinci politicienii săptămânii, am avut o discuţie cu dumneavoastră ieri şi ziceam să introducem o temă, ”Aberaţia săptămânii”, încă n-am definit-o ca nume poate ne ajută şi telespectatorii noştri să găsim denumirea potrivită pentru această rubrică. Eu m-am gândit poate s-o numim ”Mai bine tăceau”. Ce încercăm prin această rubrică…
Ion Cristoiu: E bun, sunteţi bună. Nu. Eu sunt cel mai bun autor de titluri, dumneavoastră sunteţi pe locul doi, nu puteţi să mă întreceţi pe mine.
Monica Mihai: Mulţumesc pentru compliment. Ce încercăm noi să facem prin această rubrică este să atragem atenţia asupra unor anormalităţi din scena politică, asupra unor greşeli, aberaţii pe care le-au făcut politicienii. Domnule Cristoiu, vă rog frumos spuneţi-ne ce aţi găsit pentru această săptămână?
Ion Cristoiu: Sunt multe pe lângă aia. De fapt pe primul loc trebuia să fie.
Monica Mihai: Nu e un top. E una şi bună.
Ion Cristoiu: Imaginea aia a ministrei stând la uşă şi zicând ”Staţi un pic, i-auziţi ce zice aia” este unică. Dacă PSD era un partid ca lumea, o tocau în fiecare seară, se stricau de râs, da? Este acea declaraţie a domnului ministru al Transporturilor, cum o să rezolve el problemele de la Comarnic, pe care le ştim toţi, făcând… mergând pe un drum forestier, adică un drum forestier… mai bine tăceau pentru că, unu, drumul forestier nu e forestier pentru că nu e asfaltat, ci pentru că e…
Monica Mihai: Totuşi prin pădure.
Ion Cristoiu: E prin pădure, deci ca să poţi să-l faci autostradă, să meargă maşinile ori laşi drum forestier şi atunci vin ăia cu tractorul, noi ne vom duce la Sinaia cu tractorul, sau în transformi. Ca să-l transformi e foarte greu pentru că trebuie să treacă prin pădure, trebuie acord de mediu, deci era… Şi mai ales felul în care a fost spus aşa, la nivel brut, adică brutal. O să fie drum forestier mie mi s-a părut că mai bine tăceau, dar eu cred că foarte mulţi de la PNL, dintre aceşti demnitari, trebuie să le facem o rubrică pentru că ei, într-adevăr, nu ştiu să tacă. Foarte important. Este o chestiune unică. CDR-iştii nu erau aşa. Culmea, nici ai lui Cioloş. Ai lui Cioloş erau o chestie foarte interesant de observat, apropo de Anisie, de Vela. Dacă aţi observat, ai lui Cioloş, tocmai pentru că erau la început, adică erau proaspeţi, nu mai făcuseră, au fost foarte prudenţi. Nu găsim în guvernarea Cioloş declaraţii cu ”mai bine tăceau”. Sunteţi de acord?
Monica Mihai: În schimb, în guvernarea PNL spuneţi că există.
Ion Cristoiu: Nu, dar au o nebunie cu ieşitul…
Topul politicienilor
Monica Mihai: Păi tocmai de asta veţi explica în top cinci politicienii săptămânii, pe care îl începem acum, veţi explica cine şi de ce se află pe aceste locuri şi aici puteţi chiar să vorbiţi despre acest aspect. Cine este pe locul cinci?
Ion Cristoiu: Pe locul cinci este domnul Marcel Ciolacu care… în curând va avea loc congresul… nici acum nu ne-a spus dacă va candida sau nu va candida şi care, sigur, are pe 29 sau 30, când va fi, sau pe 1 februarie momentul de cumpănă al vieţii sale. Trece sau nu trece moţiunea. Dacă trece moţiunea are o problemă că trebuie să facă guvern şi nu ştiu cum va gestiona, dacă nu trece va avea foarte mari probleme în partid.
Monica Mihai: Locul patru în această săptămână şi ajungem la doamna ministru…
Ion Cristoiu: Locul patru este domnişoara Anisie, doamna, nu numai pentru ce-a făcut, dar şi pentru toate declaraţiile. Cred că în fiecare zi are o declaraţie, ultima… A, am uitat, mai era una în care spunea, avea o problemă cu cititul. Ştiţi, şi o dată o să facem o emisiune, eu sunt cititor pătimaş, eu sunt genul de cititor patimă. Dacă mă scăpaţi la o carte nu dorm toată noaptea până nu o termin. Din ăla, pătimaş. Nenorocirea este că sunt obligat să citesc ca să scriu şi atunci (?) şi cititul, iertaţi-mă, nu… profesorul să citească elevului şi elevul capătă gust. Gustul de citire nu…
Monica Mihai: Ori îl ai ori în dezvolţi.
Ion Cristoiu: Nu, e greu, dar nu se poate când citeşte unul Somnoroase păsărele profesorului… Ea are o problemă, are tot felul de iniţiative.
Monica Mihai: Păi, doamna Anisie a cerut ca elevii să citească douăzeci de minute zilnic.
Ion Cristoiu: Da, prin ordin, nu ştiam asta, prin ordin. Deci aţi înţeles, aţi înţeles foarte bine. Cititul… te naşti sau nu te naşti. E greu după aia, sigur că poţi să capeţi, să te ducă ăia la închisoare, cum a fost la Castro şi ai citit. Dar ea nu e o chestiune ca la ciocolată. Că, nu ştiu, i-ai dat ciocolată şi după asta începe să-i placă sau să fumezi.
Monica Mihai: Trebuie să tot repeţi.
Ion Cristoiu: Nu, n-ai cum, adică nu poţi să capeţi patima pentru faptul că ţi-a zis… i-a zis doamna… vine doamna profesoară ”Ia, văr rog să citiţi 20 de minute”. Şi? Douăzeci de minute nu-i spune nimic.
Monica Mihai: Cine este, domnule Cristoiu, în această săptămână pe locul trei?
Ion Cristoiu: Pe locul trei este domnul Teodor Meleşcanu care este ţinta unei mari diversiuni, nu mă refer la aia că-l dă afară de la Senat, mă refer la povestea dinainte de 89. Este unul dintre exemplele că noi nu avem treabă cu democraţia pentru că domnul Meleşcanu, nu ştiu ce-ar fi declarat el când era el, ce era? Ambasador sau nu ştiu, că în zilele lui decembrie… E acuzat că ar fi făcut o declaraţie că ar fi fost de acord cu represiunea de la Timişoara. Bun, nu ştiu. A zis sau nu a zis. Dar, domnişoară, au trecut 30 de ani, domnul Meleşcanu a fost ministru de Externe…
Monica Mihai: A fost şef SIE.
Ion Cristoiu: Şef SIE, candidat la preşedinţie, şef de partid. Păi, acum în descoperim? Vă spun şi şmecheria prin care s-a descoperit.
Monica Mihai: Seamănă puţin cu ce s-a întâmplat cu domnul Băsescu?
Ion Cristoiu: Da.
Monica Mihai: Cu acele verificări care au fost de fapt…
Ion Cristoiu: Cea care a fost una din artizanii poveştii lui Băsescu, a plecat de la CNSAS şi a fost pusă la IICCMER-ul ăsta, da?
Monica Mihai: Dar cum a fost găsit…?
Ion Cristoiu: Păi nu, şi imediat a găsit. Ceva e în neregulă. Adică ea a fost la… Toader, nu mai ţin minte, o domnişoară, să vă uitaţi dumneavoastră pe internet… A fost la Cotroceni consilieră, a fost trimisă la CNSAS în colegiu şi cum a ajuns ea…
Monica Mihai: A apărut povestea domnului Băsescu.
Ion Cristoiu: E mutată de acolo, dacă aţi observat asta e cea mai mare ciudăţenie. Una din marile schimbări ale acestui regim de două luni este … la IICCMER… Cine e şef la Institutul de Studierea Crimelor Comunismului nu interesează pe un premier în veci…
Monica Mihai: Păi şi care ar fi miza în cazul domnului Meleşcanu? Acum?
Ion Cristoiu: Miza este bătălia pentru cucerirea Senatului şi să i se dea doamnei Alina Gorghiu e miza Meleşcanu pentru că Meleşcanu… Sigur, CCR-ul dovedindu-se încă odată ce coloană…
Monica Mihai: Dar nu era suficient CCR-ul?
Ion Cristoiu: Păi nu, ea a fost declanşată înainte de decizia CCR, a făcut parte din acea frăgezire, ştiţi cum e la…
Monica Mihai: Sau măsura de siguranţă?
Ion Cristoiu: Nu. Frăgezire, adică are probleme, are ăla… Acum i-a luat şi pe… ştiţi, au dat ei. Ştiţi că şi acolo e o diversiune, fiul lui ăla vitreg nu s-a dus niciodată. El nu este consul, domnul Aurescu a făcut un fake news. A fost ideea că băiatul vitreg al lui Meleşcanu a fost trimis consul nu ştiu unde şi că îl recheamă. Păi n-are cum să-l recheme că ăla nu s-a dus. Înţelege-ţi, adică… Dar, mă rog. E clar că scopul principal nu e să iasă Meleşcanu, a început să apară şi ce pensie are…
Monica Mihai: Ci pe cine pune.
Ion Cristoiu: Da pentru că el dacă demisionează şi sigur demisionează începe o bătălie pentru şefia Senatului şi eu cred că o câştigă PNL-ul.
Monica Mihai: Vom urmării acest lucru. Cine este pe locul doi?
Ion Cristoiu: Gabriela Firea, că v-am explicat, ea este ţinta numărul unu. De la ora actuală până la locale ea va fi cea mai înjurată personalitate din România. Aţi văzut, aşa, zilnic…
Monica Mihai: …Apare o ştire cu doamna Firea.
Ion Cristoiu: La ora actuală, România se reduce, dacă aţi observat, la Bucureşti. O atacă dreapta… şi, deocamdată, eu am spus, marea ei greşeală e faptul că merge pe terenul adversarilor. Ar trebui să găsească şi ea acum rapid… dă în judecată, face… e foarte important în bătălia întotdeauna trebuie să ai tu iniţiativa, duci tu adversarul pe terenul tău şi îl obligi să răspundă, nu te…
Monica Mihai: Nu te laşi atras.
Ion Cristoiu: Te laşi atras şi după aia joci cum vrea el. Asta cu poluarea o joacă cum vrea dreapta, din punctul ăsta de vedere.
Monica Mihai: Cine este în această săptămână ocupantul locului unu?
Ion Cristoiu: Ocupantul locului unu este Nicuşor Dan pentru care am o deosebită admiraţie. Dacă toţi politicienii din România s-ar bate, cum se bate el pe cont propriu să ajungă primar, cred că România ar arăta altfel. Numai pentru asta. Eu îl ştiu, e matematician, am o admiraţie, tocmai pentru că nu sunt bun la matematică. Dar, exemplu, deci, uitaţi-vă la el, n-are partid, nu el PNL. Adică, uitaţi-vă o comparaţie cu Violeta Alexandru, ea stă şi pregătesc ăia, nu-i aşa?
Monica Mihai: Pe când el e singur contra tuturor, nu?
Ion Cristoiu: Contra tuturor, dar că se bate, adică se vede clar. Eu l-aş pune primar prin decret pentru că chiar vrea să fie. Foarte important. Şi uitaţi-vă, spun încă o dată, în România marea problemă este că şi politicienii sunt lasă-mă să te las. Adică, nu ştiu, nu s-a rezolvat aia, zice bine, mă, trec mai departe. Nu, el o ţine pe asta… E un exemplu.
Monica Mihai: De când e în viaţa publică, domnul Nicuşor Dan…
Ion Cristoiu: Nu, dar acum. Uitaţi-vă la condiţia de acum, n-are partid, nu e dorit de USR, cu toate astea s-a impus ca USR, e în prima linie a bătăliei cu Firea, vrea să fie primar, dar abnegaţia cu care… hărnicia lui, după părerea mea este exemplară. Asta trebuie să admirăm noi. Un om, că nu ştiu, vrea să ajungă primar, de ce nu vrea şi domnul Orban să ajungă cel mai bun premier din istoria României?
Monica Mihai: Îl vom urmări şi pe domnul Nicuşor Dan şi pe domnul Orban dacă va ajunge cel mai bun premier. Domnul Cristoiu, vă mulţumesc pentru discuţia de astăzi, a fost savuroasă, vom discuta şi ediţia viitoare. Doamnelor şi domnilor vă mulţumesc că ne-aţi urmărit în această seară, vă aşteptăm şi săptămâna viitoare joi pentru o nouă ediţie a emisiunii Gândurile lui Cristoiu. La revedere.
Citește pe alephnews.ro: Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe