Criză în Eurasia

În ultima săptămână, au început proteste împotriva politicii COVID-zero a Beijingului, oamenii exprimând-şi frustrările nu doar la adresa măsurilor de izolare, ci şi la adresa guvernului şi a chiar a preşedintelui Xi Jinping. Acest tip de proteste este aproape nemaiîntâlnit în era modernă chineză şi, cu siguranţă, reprezintă un motiv de îngrijorare în rândul elitei de la conducere.

De când a început pandemia, Beijingul a vrut în mod constant să controleze COVID-19 prin impunerea unor izolări în oraşe, în care fiecare intrare şi ieşire au fost restricţionate, dacă nu interzise, şi în care activităţile au fost limitate cu forţa. Este încă neclar de ce a vrut guvernul să adopte astfel de măsuri stricte. Nicio altă ţară nu a mai impus acest tip de izolare, în special pentru că asemenea costuri ar fi prea mari. Shanghai, cel mai important hub financiar al ţării, a fost închis pentru mai multe săptămâni, în timp ce alte izolări au fost impuse în oraşe similare. Asta ca să nu mai vorbim despre imposibilitatea izolării ermetice a oraşelor mari, populate şi agitate ale Chinei.

Astfel, am fost lăsaţi doar cu două explicaţii posibile. Una ar fi că guvernul încearcă să controleze o mutaţie despre care lumea nu ştie. Asta este evident îndoielnic şi, în orice caz, nu se ştie despre vreun număr de morţi pe care l-ai aştepta de la o mutaţie nouă, mortală. A doua şi cea mai rezonabilă explicaţie este că Beijingul a impus aceste politici severe pentru a controla locuri pe care le consideră deja instabile. COVID-19 a fost, în acest caz, doar un pretext.

Hong Kong este, în acest sens, instructiv. Nu cu mult timp în urmă, China s-a confrunat cu o rebeliune acolo. Autorităţile au înăbuşit oraşul, însă nu înainte ca lumea să vadă furia simţită de către mulţi din cauza Beijingului. Cu siguranţă, Hong Kong a învăţat China continentală trei lucruri: că protestele sunt posibile, că revoltele se pot răspândi şi că ar trebui ascunse sau oprite cu orice preţ şi că o ţară dependentă de comerţul şi investiţiile internaţionale nu îşi poate permite un proces cu judecata opiniei pubice. Dacă un oraş precum Shanghai trebuie închis, atunci va fi. Operaţiile financiare au fost puse pe locul doi din cauza protestelor extinse; sau cel puţin asta s-a considerat necesar.

Dacă asta a fost strategia, atunci strategia a fost distrusă în ultimele zile. Evenimentul pripit a fost un incendiu într-un bloc, care a fost neglijat. Sentimentele publice au fost, aşa cum se întâmplă de obicei, schimbate într-o mişcare anti-guvern. Sloganurile disidenţilor s-au concentrat pe pierderea libertăţii impuse de izolări, înainte să se ajungă la condamnarea preşedintelui şi a Partidului Comunist, cerându-se îndepărtarea ambilor.

Asta nu înseamnă că sunt proteste peste tot sau că regimul se află în pericolul de a fi dat jos. Până acum, nu este clar dacă este vorba despre o mişcare a tinerilor; dacă este aşa, provoacă cu atât mai puţine consecinţe decât dacă ar fi fost condusă de către profesionişti ai clasei mijlocii. Nici nu este clar exact cât de extinse şi intense sunt protestele, câte oraşe sunt implicate, câţi cer un nou guvern, cât de organizaţi sunt şi cât de mult au fost nevoite poliţia şi armata să intervină.

Nu uitaţi că aceste proteste nu au pornit dintr-o dată. Economia chinezească a fost destul de slabă în ultimii ani. Exporturile au fost reduse, economia a fost nevoită să depindă de consumul intern şi de investiţiile interne. Tranziţia a fost dură, cum este de obicei pentru ţările aflate în această situaţie. Inevitabil apare întrebarea, în special printre tineri, ce fel de viitor îi aşteaptă. După decenii de creşteri enorme, răsturnarea aşteptărilor poate fi dureroasă.

Însă protestele băncilor din provincia Henan sunt ceva, iar furia politică generalizată altceva. Cerinţele privind încheierea conducerii comuniste sunt extraordinare şi, sincer, cu greu pot fi luate în serios, mai ales dacă vin de la alte persoane decât de la tinerii nemulţumiţi. Sau, mai bine zis, o să cred când o să văd. Guvernul are, cu siguranţă, abilitatea de a încheia această pretinsă rebeliune dacă o va considera necesar. Este posibil ca guvernul să creadă că această mişcare se va încheia de la sine.

Dintr-o perspectivă mai mare, dacă acesta este începutul a ceva, puterea Chinei este pusă sub semnul întrebării. Faptul că acest lucru se întâmplă în acelaşi timp în care puterea Rusiei devine perisabilă şi în acelaşi timp în care UE este din ce în ce mai nesigură privind direcţia sa unificată sugereză că Eurasia este în criză.  Însă asta înseamnă şi că puterea SUA creşte enorm. Lucrurile se pot schimba, însă dacă Rusia nu îşi stabilizează poziţia în Ucraina, dacă UE nu devine un tot unitar şi dacă protestele din China sunt mai mult decât un foc de paie, atunci o nouă lume este pe cale să apară.