Evenimente ciudate şi viitorul războiului ruso-ucrainean

Rusia şi Ucraina au semnat un acord care permite transportarea cerealelor către piaţa globală prin Marea Neagră. La doar câteva ore după ce a fost semnat acordul în Turcia, Rusia a atacat portul Odesa, de la Marea Neagră. De asemenea, preşedintele Volodimir Zelenski şi-a concediat procurorul şi alţi oficiali – asta în timp ce o membră a Congresului SUA i-a cerut preşedintelui Joe Biden să-l investigheze pe şefului statului major ucrainean de posibile legături cu Rusia. Războiul se complică.

Decizia de a permite transportul de grâu este logică pentru restul lumii. Ucraina este al cincilea exportator de grâu din lume, reprezentând undeva la sub 10% din totalul de provizii globale, iar blocada ruşilor a dus la o creştere dramatică a preţurilor grâului. Oricare ar fi sensul acestui acord, totuşi, este ciudat ca două state aflate în război să ajungă la acorduri formale. Şi mai ciudat este că, deşi şi Rusia beneficiază de acest acord, Ucraina este şi mai avantajată, deoarece nu doar că primeşte mai mult profit, însă câştigă şi o oarecare siguranţă pentru porturile sale din Marea Neagră.  Atacul asupra Odesei nu a fost decât o reamintire pentru Ucraina că astfel de acorduri pot fi imediat abandonate, însă faptul că s-a ajuns oricum la această înţelegere este, fără îndoială, straniu.

De asemenea surprinzătoare este concedierea oficialilor. Zelenski a susţinut că aceştia au fost acuzaţi de trădare. Corupţia e una – în special în fosta Uniune Sovietică – însă invocarea trădării este alta. În unele părţi din Kiev, susţinerea Rusiei nu este surprinzătoare;  Ucraina are o cantitate echitabilă de simpatizanţi pro-Rusia. Dar dacă, să spunem, FSB-ul a pătruns în structurile de securitate ucrainene – ceea ce este posibil – atunci speculaţiile care au durat săptămâni întregi cu privire la securitatea activităţii lor nu are sens. În schimb, Zelenski şi-a destabilizat guvernul şi a speriat aliaţii. (Desigur, se poate să fi fost o agenţie de informaţii a altui stat cea care a detectat această breşă, iar Zelenski a fost, poate, reţinut până când a fost forţat să ia măsuri. Ca în toate lucrurile de acest fel, cei care ştiu, nu vorbesc, iar cei care vorbesc, nu ştiu. Ce este clar este că aceste probleme nu sunt normale într-un război).

Faptul că ruşii şi ucrainenii stau unii lângă ceilalţi nu poate să nu ne ducă cu gândul la un acord de pace. Concedierile de la Kiev par a indica o anumită instabilitate şi disensiune în Ucraina, creând posibilitatea, de la distanţă, a unor noi planuri, care ar putea duce la stabilirea unei înţelegeri mai mari.

Războiul se desfăşoară de cinci luni – şase luni dacă luăm în considerare şi acţiunile premergătoare zgomotoase. Nu s-a încheiat aşa cum spera Rusia. Ofensiva iniţială a Moscovei – un atac pe trei direcţii în Kiev, Odesa şi Doneţk – a eşuat din mai multe motive: limitele logisticii ruseşti, dificultatea coordonării unui sistem blindat de la distanţă şi, dincolo de acestea, tacticile ucrainene şi armele americane.  Ucrainenii s-au angajat într-o luptă de infanterie cu o structură de comandă descentralizată şi cu mobilitate tactică, având arme precum rachetele Javelin, care erau ideale pentru lupta împotriva armatei ruseşti.

Ruşii au fost obligaţi să se retragă spre est, unde au luptat pentru regiunea Doneţk, o zonă relativ mică, de-a lungul graniţei ruseşti, în care Moscova deja avea o prezenţă numeroasă. Moscova se afla deja acolo de cinci luni, cu provizii din fericire puţine, iar acum are controlul întregii zone. Chiar şi această regiune vulnerabilă, care putea oferi Rusiei victoria, a necesitat timp înainte de a fi controlată. Experienţa de acolo semnalează un război lung, în care Rusia se va strădui să îşi proiecteze forţa asupra zonelor mari ale unei ţări pe care nu o ocupă.

Ucraina, însă, a avut, se pare, timp să se odihnească şi să îşi instruiască infanteria în vest şi nord, însă nu este sigur cât de bine se va descurca în faţa noilor tactici ruseşti. Kievul are avantajul armelor şi informaţiilor americane şi, în teorie, are şi capabilitatea de, cel puţin, a rezista ofensivei ruseşti, chair dacă nu poate lansa una de mari dimensiuni pe cont propriu. De aceea, instabilitatea în fruntea comenzii ucrainene este o problemă. Este posibil ca Zelenski doar să se pregătească pentru o ofensivă rusească, însă asta nu explică de ce a făcut aceste concedieri. Rusia ar putea ataca mai degrabă mai devreme, decât mai târziu, însă agitaţia din vârf ar putea să aibă consecinţe până la cel mai mic nivel. Oficialii care au legături cu cei acuzaţi şi-ar putea pierde concentrarea, iar militarii şi-ar putea pierde încrederea în lanţul de comandă. Una este să lupţi într-un război bazându-te pe unitatea scopului. Alta este să lupţi într-un război având un lanţ de comandă instabil.

Deşi este neclar ce se întâmplă exact în Kiev, americanii şi ruşii sunt, cel mai probabil, bine informaţi. Presupunând că nu au făcut aceste concedieri din motive neştiute, americanii vor insista pe amânarea unor acţiuni similare. Ruşii, care sigur au agenţi în guvernul şi armata ucraineană, vor continua să încerce să detabilizeze.

Desigur, există şansa ca aceste concedieri să fie doar un eveniment minor, doar un joc politic intern. Însă este puţin probabil. Este posibil ca războiul să fi creat tensiune şi risc la cele mai înalte niveluri ale autorităţii. Provocarea imediată pentru Ucraina este controlarea acestei probleme înainte să afecteze armata.

Ambele părţi par, astfel, să aibă un interes într-o înţelegere negociată. Problema este că niciuna dintre acestea nu şi-o permite. Obiectivul Rusiei este să facă Rusia, în special Moscova, să fie protejată împotriva acţiunilor NATO (a se citi America). Până acum, distanţa până la Moscova este aceeaşi care era şi la începutul războiului. Rusia nu poate accepta pacea care nu mută controlul rusesc spre vest. Ucraina şi, prin extensie, SUA, s-ar putea să fie interesate de o oprire a ostilităţilor. Rusia nu poate accepta acest lucru fără pună în pericol încrederea în guvern.

Şi nu este sigur că Ucraina s-ar mulţumi cu acest lucru. Există clar anumite disfuncţionalităţi în vârf. Dacă Kievul ar ceda zone majore Rusiei, lucrurile s-ar înrăutăţi. Pentru Occident, mutarea graniţei ruseşti mai aproape de Europa de Est nu ar duce la încheierea războiului; ar crea doar un pretext pentru următorul (n.r. război). Cu cât Rusia este mai aproape de graniţa ucraineană vestică, cu atât ne putem gândi că Rusia ar vrea să o mute şi mai departe. Adevărat sau nu, trebuie să luăm în considerare acest lucru.

Pe măsură ce riscurile cresc de ambele părţi, un acord pare tot mai posibil. Înţelegerea privind grâul a fost evident semnată fără a se gândi prea mult la ceea ce semnifică. Ideea unui acord de pace pare solidă, însă geografia unui astfel de acord şi imperativele de ambele părţi par să o facă imposibilă. Aici, este nevoie de frică.