Japonia intră într-o nouă fază a istoriei sale

Fostul prim-ministru japonez Shinzo Abe a fost omorât săptămâna trecută. La câteva zile distanţă, partidul său politic a câştigat o majoritate covărşitoare în parlament. Partidul Democrat Liberal a cunoscut o creştere a voturilor simpatizanţilor, însă rezultatele electorale au reprezentat în general o dovadă a poziţiei opiniei publice faţă de problema Articolului 9, care a fost introdus în Constituţia Japoniei sub supravegherea lui Douglas MacArthur, comandantul forţelor ocupante americane în Japonia. Articolul 9 interzicea Japoniei să aibă forţe militare. Era o decizie pe care Washingtonul avea să o regrete mai târziu.

Japonia s-a schimbat enorm după cel de-Al Doilea Război Mondial. S-a transformat în democraţie şi a cunoscut o creştere economică remarcabilă. SUA au avut nevoie de aliaţi împotriva Uniunii Sovietice în Pacific, iar Japonia se afla într-o poziţie geografică esenţială. Portul sovietic principal din Pacific era Vladivostok, însă navele sovietice nu puteau ajunge în largul Pacificului fără să treacă prin pasajele strâmte dintre principalele insule japoneze.

În timpul Războiului Rece, sovieticii au căutat mai multe modalităţi de disclocare a unor forţe navale în Pacific. SUA se temeau că răzvrătirile din Japoania ar putea deschide o uşă şi că Japonia, care nu are forţe navale proprii, nu ar putea face faţă sovieticilor. În tot acest timp, SUA aveau forţe navale şi aeriene, însă, având în vedere provocarea sovietică din Europa şi Atlantic,  nu puteau să trimită forţe în Japonia. Washingtonul ar fi vrut ca Japonia să se înarmeze. Nu reprezenta o ameninţare la adresa SUA şi ar fi fost folositoare forţele care ar fi constituit o blocadă în regiune.

Însă japonezii au refuzat, respectând Articolul 9, pe care, aşa cum susţinea Tokyo, chiar americanii l-au introdus în Constituţia Japoniei. Americanii ar fi vrut să folosească resursele japoneze pentru a-şi susţine obiectivele. Japonezii au respectat o constituţie care anatemiza istoria Japoniei. Tokyo nu voia să investească în forţe navale, ci prefera să investească în, de exemplu, industria auto, care ar fi reprezentat şi o provocare la adresa producătorilor de maşini americani.

Mai multe guverne japoneze de la diferite partide au apărat Articolul 9, până când Curtea Supremă Japoneză a hotărât că Tokyo ar trebui să aibă o forţă militară pentru apărarea Japoniei. Potrivit Curţii, un guvern trebuie, prin propria-i natură, să-şi respecte oamenii, iar o forţă limitată apărării Japoniei trebuia creată.

De atunci, Japonia şi-a dezvoltat o capabilitate militară semnificativă, însă a continuat să respecte principiul Articolului 9 şi a limitat susţinerea pe care o oferă SUA în Pacific. Fiind a treia cea mai mare economie a lumii, Japonia are resurse pentru a avea o forţă semnificativă, însă o astfel de forţă ar atrage ţara spre susţinerea intereselor militare ale americanilor în regiune. Totuşi, recent, Tokyo şi-a modificat angajamentul faţă de respectarea principiilor Articolului 9 când a transmis că securitatea Taiwanului este esenţială pentru apărarea Japoniei. Dacă Taiwanul ar cădea în mâinile Chinei, China ar ameninţa sudul Japoniei.

Acest lucru aduce în discuţie alegerile electorale recente. Partidul Democrat Liberal al fostului prim-ministru a fost în favoarea modificării Constituţiei şi a eliminării Articolului 9. Acest lucru ar fi permis Japoniei să aibă o armată. De asemnea, ar fi permis Japoniei să lase în urmă cel de-Al Doilea Război Mondial, abandonând nişte limite care au diferenţiat-o de celelalte ţări. Ar fi transformat Japonia într-o putere enormă, având potenţial timp de mai multe decenii în acest sens, însă evitând acest lucru, atât din cauza amintirilor încercărilor sale anterioare, cât şi din cauza faptului că a vrut să se detaşeze de riscurile şi provocările deţinerii titlului de mare putere.

Abandonarea Articolului 9 este o opţiune atractivă pentru Japonia acum când China a devenit mai agresivă – cel puţin din punct de vedere retoric. Ca o mare putere, Japonia ar putea descuraja China sau ar putea chiar să o intimideze dacă lucrează cu SUA. O Japonie reînarmată ar fi un partener mai valoros pentru SUA, însă ar oferi acestei ţări opţiuni dacă Washingtonul alege să nu trimită suficiente forţe să protejeze Japonia.

Economia Japoniei stă doar în urma SUA şi a Chinei. Are avantajul în faţa Chinei de a fi mult mai stabilă din punct de vedere social şi de a fi o societate omogenă. Prin comparaţie, China trebuie să folosească forţele de securitate şi pentru apărarea internă, adică forţa convenţională militară a Chinei este mult mai mică decât pare. Japonia nu are nevoie de armata sa pentru funcţii interne, deci investiţiile în securitate ar putea fi direcţionate către apărarea naţională şi proiectarea puterii sale. Acest lucru nu ar însemna că forţa sa va fi mai mare decât forţele Chinei, însă ar putea avea o forţă care să facă faţă Chinei.

China se află în mijlocul unei crize economice. Din punctul meu de vedere, acest lucru va crea tensiuni politice interne de mare importanţă. Japonia nu va avea, cel mai probaibl, o criză economică puternică. S-a confruntat cu una în anii 1990 şi a depăşit-o prin ceea ce investitorii americani numesc „Lost Decade”, din motive pe care nu le înţeleg. Însă este clar că Japonia a supravieţuit unei crize majore fără răzvrătiri sociale semnificative. Disciplina socială internă a Japoniei se adaugă abilităţii sale de a construi o forţă militară cuprinzătoare şi de a avea o economie în creştere.

O decizie a Japoniei de a consolida o forţă de autoapărare - care deja este una deloc nesemnificativă - ar schimba realitatea geopolitică a Pacificului. China este deja într-o luptă cu SUA, care se află la o distanţă enormă de teritoriul său. Washingtonul poate face asta, însă dacă Japonia rămâne aliată, atunci japonezii pot să-şi asume un rol asemănător sau chiar mai mare. Costul şi riscul descurajării Chinei s-ar diminua astfel pentru SUA. Ar întări alianţa informală Quad, care este compusă din Australia, India, Japonia şi SUA. Controlul american în Pacificul de Vest ar depinde de garanţiile americane, şi nu de o prezenţă continuă, la scară largă în regiune.

Cheia pentru acest lucru ar fi menţinerea alianţei SUA-Japonia. A rezistat de la cel de-Al Doilea Război Mondial ca o relaţia neehilibrată. Armata Japoniei nu va depăşi forţa SUA, iar garanţiile Statelor Unite vor deschide canale globale. Japonia nu ar avea posibilitatea să facă asta, iar ca un exportator important şi un importator de materiale prime, Japonia se bazează pe prezenţa globală a SUA. Astfel, spre deosebire de perioada de dinainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, SUA şi Japonia au interese comune şi o relaţie construită timp de mai multe generaţii. O alianţă între cea mai mare şi a treia cea mai mare economie din lume, în care Japonia îşi dezvoltă o forţă militară semnificativă şi îşi creşte economia, ar redefini balanţa puterii în Pacific, având riscuri minime de confruntări, cel puţin în viitorul apropiat.