Lupta pentru găsirea unei căi de scăpare din război

Preşedintele Emmanuel Macron a spus săptămâna trecută că trebuie găsită o cale de ieşire pentru preşedintele rus Vladimir Putin din Ucraina. Nu este o idee nouă. Negociatorii ştiu ce au şi ceea ce pot pune pe masă pentru cealaltă parte a unui conflict. Acest lucru se face atunci când ura nu pune stăpânire pe situaţie. Gândiţi-vă la negocierile de divorţ ale prietenilor voştri. Obiectivul fiecărei părţi a fost, de multe ori, nu găsirea unei căi rezonabile de a ieşi din căsnicie, ci provocarea a cât mai mult rău celeilalte părţi. Un avocat bun poate găsi o cale de ieşire şi îi poate convinge să o adopte. Dar războiul este mai dur decât orice divorţ. Găsirea unei căi de ieşire poate fi văzută ca o trădare a celor morţi. Ucrainenii vor aduce tot timpul aminte de morţii  lor şi vor fi îngroziţi dacă Putin va primi o ieşire uşoară din această situaţie. Problema Rusiei este şi mai gravă. Pentru a profita de această ieşire, ar trebui să recunoască faptul că invazia Ucrainei a fost o greşeală. Uneori, este mai uşor să mergi dincolo de moarte decât să recunoşti că ai greşit.

Orice acord de pace pică din cauza greşelilor lui Putin. A iniţiat un război aşteptându-se ca Ucraina să fie incapabilă de a lupta, crezând că NATO şi Europa vor refuza să creeze un front unit, a greşit cu privire la puterea economică pe care SUA ar putea să  o pună împotriva Rusiei şi la cantitatea enormă de arme pe care erau pregătite să o livreze.

Acest lucru poate fi văzut în prima dislocare a blindatelor ruseşti. Un grup de forţe a atacat din Belarus pe direcţia Kiev. Un alt grup a atacat din Crimeea pe direcţia Odesa, iar altul venea spre Donbas din est. Ruşii voiau să ocupe întreaga ţară dintr-un singur atac coordonat. Se pare că s-au gândit prea puţin la rezistenţă. Înaintea războiului, Marea Britanie a trimis Ucrainei rachete antitanc Javelin, exact armele de care aveau nevoie pentru a domoli atacul rusesc. Ucrainenii le-au folosit corect şi au creat forţe care să reziste în faţa infanteriei ruseşti care sprijinea tancurile.

În ipotezele lui Putin a existat o greşeală de geopolitică foarte gravă. Atacul a fost asupra Ucrainei, iar toţi analiştii au observat că intenţia sa a fost să preia controlul Ucrainei. Greşeala lui Putin a fost că nu s-a pus în locul europenilor şi al americanilor, că nu a văzut câmpul de luptă prin ochii lor – o greşeală de începători.

Europenii în special şi-au pus întrebarea următoare: Ce se întâmplă după Ucraina? Dacă ruşii încercuiesc şi controlează Ucraina, care ar putea fi următorul pas? Ruşii au vorbit despre ameninţarea reprezentată de NATO. Aceasta a fost justificarea lor pentru invazia Ucrainei. Dar cucerirea Ucrainei nu poate rezolva problema NATO. Însă a adus ruşii la graniţa NATO de la Marea Baltică la Marea Neagră. Intenţia Rusiei nu a fost clară. Ameninţarea Rusiei a fost, însă, mai clară. Este posibil ca Rusia să nu vrea să facă ceva împotriva NATO la noua sa graniţă vestică, însă era posibil ca un succes militar în Ucraina să îi ofere oportunitatea şi încrederea necesare pentru un atac asupra inamicului Rusiei, NATO. Dacă Moscova ar fi distrus Ucraina cu prima lovitură, Rusia ar fi fost văzută ca o super putere, una care ar fi trebuit să fie împăcată, nu combătută.

Nu ştiu ce a fost în capul planificatorilor NATO, însă ideea că Putin s-ar opri la graniţele Ucrainei şi Belarusului nu era evidentă. Oricum, o mare parte din Europa şi SUA s-au comportat ca şi când prevenirea ocupării Ucrainei de către Rusia este esenţială pentru apărarea lor naţională. Au fost plătite costuri substanţiale pentru a slăbi, economic şi militar, Rusia. Dacă inamicul lui Putin era NATO, aceste acţiuni erau esenţiale.

Până acum, aceste măsuri au funcţionat. Rusia luptă în estul Ucrainei, departe de graniţele NATO. Războiul este mai puţin despre marea strategie europeană şi mai mult despre faptul că Rusia este capabilă să obţină o victorie regională, apoi să forţeze Ucraina să accepte o pace pe care Rusia să o vadă ca pe o victorie, cel puţin în plan domestic. Acum, războiul este despre decizia şi competenţa lui Putin. Se spunea că liderul sovietic Nikita Hruşciov a fost îndepărtat de la putere din cauza unor planuri aiurite. Regimul post-comunist s-a justificat prin competenţă, nu prin ideologie. Rusia trebuia să fie o tehnocraţie care pretinde competenţă. Ce se întâmplă în Ucraina poate fi cu siguranţă privit – până acum – ca un plan aiurit. Putin şi-a supraevaluat armata, şi-a subestimat inamicul şi nu a putut să îşi dea seama că identificarea NATO drept inamic ar duce la un răspuns enorm. Ar fi trebuit să vadă toate lucrurile astea. Nu a făcut-o.

A vorbit despre folosirea rachetelor împotriva Ucrainei. Explozibilul lansat din aer a fost folosit încă din cel de-Al Doilea Război Mondial şi, deşi se crede că a avut un efect semnificativ în războaie precum cel din Vietnam,  nu a dus la încheierea niciunui conflict. În război, teritoriul inamicului trebuie capturat şi păstrat. Discuţiile lui Putin despre rachete nu vor înlocui luptele terestre mediocre.

Putin nu poate accepta pacea şi să pară incompetent, atât din cauza opoziţiei în continuă creştere, cât şi din cauza locului său în istorie. Ieşirea lui Putin despre care vorbea Macron este o iluzie. Nu are nicio ieşire care să nu conducă spre abis. Nu poate ajunge la un acord de pace până când nu demonstrează – convingător, nu prin afirmaţiile sale – că greşelile iniţiale au fost îndreptate. Nu trebuie doar să zădărnicească armata ucraineană, ci şi să captureze o bună parte din Ucraina. Şi trebuie să facă asta într-o modalitate care să ducă la încheierea războiului economic cu care se confruntă. Nu este imposibil ca acesta să aibă o rezervă enormă despre care serviciile occidentale de informaţii să nu ştie şi să profite de asta. Dar dacă acea rezervă ar fi existat, atunci cu siguranţă ar fi folosit-o în lupte până acum. Poate că europenii se vor retrage, însă votul german privind reînarmarea nu indică o retragere majoră.

Ar trebui amintit că acest război este plin de schimbări. Forţele ucrainene au luptat intens pe mai multe fronturi. Trupele ucrainene au un moral mult mai puternic decât trupele ruseşti, iar moralul, aşa cum Napoleon spunea, este o latură importantă a războiului. Luni bune de conflict intens care implică o bună parte din trupele ucrainene pot duce la doborârea moralului. Însă lupta pentru propriul teritoriu, lupta în defensivă şi lupta cu arme americane moderne au făcut până acum ca armata ucraineană să fie mai eficientă şi, poate, mai puţin extenuată decât armata rusă. Un punct slab pentru ucraineni este că SUA ar putea opri fluxul de arme trimise sau ar putea domoli războiul economic dus împotriva Rusiei. O negociere pentru pace este o opţiune pentru Ucraina. În acest caz, ar fi esenţială. Însă SUA au nevoie acum de Ucraina ca zonă de tampon între Rusia şi Europa şi de aceea este puţin probabil ca strategia să se schimbe acum.

Din punct de vedere geopolitic, Rusia nu a reuşit să controleze Ucraina sau să divizeze NATO. Realitatea politică este că Putin a eşuat. Nu îşi poate îndeplini obiectivele strategice. A transformat NATO într-o forţă enormă, cum nu a mai fost de mult timp. Mai mult decât atât, el a fost cel care a luat ultima decizie în multe privinţe. Ultima este acest smârc în care se află. Poate da vina pe alţi, însă ţara sa va da vina pe el. Asta înseamnă că, spre deosebire de cele mai grele divorţuri, el nu poate renunţa fără a se distruge. Va continua să lupte. Nu are cui să îi dea socoteală, dacă regimul să nu se dezvoltă. Poate exista pace doar dacă Putin înţelege că, la momentul oportun, va intra în istorie.