O nouă, veche realitate globală

Nu în ultimul rând din cauza consecinţelor economice. Washingtonul şi Tokyo nu sunt doar două dintre cele mai mari economii din lume, însă sunt şi clienţi enormi ai Chinei. Avertismentul militar este, implicit, legat şi de unul economic. Acesta este combinat, de asemenea, şi cu o declaraţie despre ceea ce Washingtonul numeşte Cadrul Economic Indo-Pacific, care va include Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud, India, Singapore, Malaezia, Indonezia, Vietnam, Filipine, Tailanda şi Brunei. Nu este clar ce va face acest grup de ţări sau când o va face. Ce este însă clar este că sunt multe ţări asiatice care sunt gata să participe la un grup sponsorizat de SUA, Japonia fiind primult său membru.

Acesta nu este un lucru minor. China are probleme economice, iar preşedintele Xi Jinping  de asemenea. Miracolul economic chinezesc depinde de exporturi pentru a genera capital intern. Însă dintr-o mulţime de motive,  cererea pentru exporturi se confruntă cu probleme, fapt care a adăugat un alt element la destabilizarea sistemului financiar al Chinei. India este pregătită să ia locul Chinei ca cel mai mare exportator al lumii, iar Malaezia, Indonezia, Vietnam, Filipine şi Taiwan ar vrea şi ele puţin din pierderea Chinei. Aşadar, dacă acest cadru le oferă acces liber la pieţele americane şi japoneze, China va deveni mai puţin competitivă.

Şi, iarăşi, la originea problemelor Chinei este politica. SUA au fost cel mai mare client al Chinei (şi încă este, dar nu la fel de mult), iar acest lucru a afectat o parte din grupurile sociale din SUA. Fostul preşedinte Donald Trump a impus tarife pe bunurile vândute Statelor Unite, marcând o schimbare şi schimbând psihologia internă a Chinei de la exporturile nelimitate  la cum să se confrunte cu posibile exporturi contractate. Pe termen lung, aceasta a fost o criză de încredere care a subminat sistemul financiar al Chinei, bazat pe piaţa imobiliarelor, care trebuie stabilizat printr-o restructurare economică. Însă acest lucru creează o criză politică, iar aceasta ar putea duce la noi conducători sau mai multă represiune din partea foştilor lideri.

Acum, sunt două arme îndreptate spre China. Una este militară, care include Dialogul de Securitate Patrulater al Japoniei, Indiei, Australiei şi SUA. Cealaltă este economică, reprezentând o adevărată provocare pentru strategia de export a Chinei, cu mult înainte de a fi pregătită să treacă la consumul intern. Războaiele pot rezolva problemele economice, aşa cum cel de-Al Doilea Război Mondial a făcut cu SUA. Coaliţia militară pornită împotriva Chinei nu provoca un război, dar Beijingul s-ar confrunta cu o coaliţie periculoasă dacă ar începe un război. Cele două arme se susţin una pe cealaltă.

Acest lucru se întâmplă în acelaşi timp în care războiul ruso-ucrainean se desfăşoară. Rusia a ales să invadeze Ucraina, crezând că Ucraina se va prăbuşi. Nu s-a întâmplat asta, în primul rând datorită armelor trimise pentru a susţine Ucraina, precum şi datorită loviturii economice date Rusiei. Ameninţarea militară din partea Chinei se confruntă în aceste momente cu un contraatac militar.  China este, de asemenea, izolată. Acum câteva luni, a creat o alianţă cu Rusia. Nu a fost niciodată clar cum vor beneficia cele două ţări din această alianţă şi, datorită invaziei eşuate a Rusiei în Ucraina, nici nu vom şti niciodată. China nu îşi mai poate permite să ajute politic sau economic Rusia, iar Rusia nu îşi poate permite să ajute din punct de vedere militar China.

Toate aceste lucruri au făcut ca SUA să reapară ca un hegemon global, chiar dacă nu a încetat niciodată să fie aşa. Creşterea Rusiei şi Chinei a constrâns SUA să dobândească poziţia pe care a atins-o între 1945 şi 1991, însă aceeaşi creştere a făcut ca Moscova şi Beijingul să fie vulnerabile. SUA au acum legături cu Rusia şi China şi, dacă este important, în Europa.

Am prevăzut acest lucru în 2009. Am spus că Rusia ar ataca Ucraina, chiar dacă am greşit momentul invaziei şi cum ar acţiona Rusia. Am prevăzut, de asemenea, că războiul va duce la o criză internă şi că, între timp, o criză economică în China ar crea o criză politică, lăsând SUA să fie singura putere dominantă din lume.

Acum că multe dintre lucrurile despre care am scris s-au întâmplat, vreau să mă concentrez pe previziunile pentru următorii 10-20 de ani: apariţia Poloniei ca lider global în Europa, reapariţia Japoniei ca putere asiatică dominantă şi ascensiunea Turciei. Războiul face ca Polonia să devină o putere militară semnificativă şi un factor de decizie în Europa. Japonia tocmai a recunoscut că este atât o putere militară, cât şi economică şi - pe măsură ce China are tot mai multe probleme – va deveni o putere asiatică. Previziunea mea despre Turcia nu arată bine, însă o susţin.

Dr. George Friedman este fondatorul şi preşedintele companiei Geopolitical Futures (GPF) şi fondatorul agenţiei de analize Stratfor, pe care a condus-o până în anul 2015. Totodată, George Friedman este autorul a numeroase lucrări pe teme de geopolitică, inclusiv „Următorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI” (inclusă pe lista de bestselleruri a NYT).