Video ŞTIRILE OREI 12.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 12.00

Urmărește
202 afișări

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan anunţă că socialiştii din Comisia LIBE au contestat procedura audierii celor trei candidaţi pentru Parchetul European, printre care se numără şi Laura Codruţa Kovesi, iar dacă au succes atunci audierea nu va mai avea loc marţi după-amiază.

Cei trei presupuşi criminali ai omului de afaceri găsit împuşcat în maşină, pe marginea drumului, în Vrancea, au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România a anunţat că va relua protestele de stradă, joi, cu 5.000 de autovehicule, dacă Guvernul nu va promova Ordonanţa de Urgenţă promisă în urmă cu două săptămâni.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii dezbate, azi, plângerea formulată de Laura Codruţa Kovesi faţă de decizia din noiembrie 2018 a Secţiei, care a respins cererea fostului procuror de recunoaştere a gradului profesional aferent Parchetului General.

Cel puţin 300 de militanţi pakistanezi ai grupării Jaish-e-Mohammad au murit în urma unor atacuri aeriene efectuate de India, a informat marţi o sursă din cadrul Guvernului indian, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici