Video ŞTIRILE OREI 17.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 17.00

Urmărește
70 afișări

PSD îşi declară susţinerea faţă de proiectul de lege al lui Liviu Dragnea, care prevede repatrierea aurului depozitat în străinătate. Social democraţii spun că acelaşi lucru este făcut de Germania, Austria, Belgia, Olanda şi Elveţia

Laura Codruţa Kovesi va fi audiată din nou de secţia de anchetare a magistraţilor. Fosta şefă a DNA este suspectă de luare de mită, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu. Cel mai probabil, audierea va fi făcută în luna martie

Femeile care vor merge mâine la muzeul Antipa din Bucureşti vor putea intra gratis, cu ocazia zilei Mărţişorului. Muzeul este deschis de la 10 dimineaţa până la 6 seara, iar în aceste zile pot fi vizitate două expoziţii temporare

Ministerul Educaţiei organizează luna viitoare simulările Evaluării Naţionale şi Bacalaureatului. Pentru elevii de clasa a 7-a şi a 8-a, examenele încep în 11 martie, în timp ce simularea bacului începe o săptămână mai târziu

Ucraina nu va mai participa la Eurovision-ul din acest an, din lipsă de candidat. Cântăreaţa Maruv, câştigătoarea selecţiei naţionale, a anunţat că se retrage din competiţie şi a acuzat organizatorii de cenzură, pentru că ar fi fost împiedicată să susţină concerte în Rusia

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici