VIDEO  Healthcare Trends: Cancerul în România, sub lupă. Ce trebuie să ştim şi cum ne ferim? Medicul chirurg Ciprian Tănăsescu, despre cancerul la persoanele tinere

  • Ştim că din păcate, cancerele sunt afecţiunile secolului, fie că vorbim despre cancer de piele, cancer de col uterin, cancer pulmonar ş.a.m.d.
  • În ultimii ani, numărul de pacienţi cu cancer cu vârste mai mici de 50 de ani a crescut considerabil
  • Medicul chirurg Ciprian Tănăsescu vorbeşte despre formele de cancer şi dă totodată sfaturi pacienţilor
3064 afişări
Dr. Ciprian Tănăsescu, medic primar chirurg la Spitalul Clinic Judeţean din Sibiu şi la Centrul Medical Proctoven, a fost invitatul emisiunii Healthcare Trends de vineri, realizată de Mediafax în parteneriat cu Banca Transilvania – Divizia pentru Medici. 
 
Doctor în Ştiinţe medicale şi conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină Victor Papilian, dr. Tănăsescu discută despre importanta prevenţiei, gravitatea cancerului, formele de cancer cele mai des întâlnite la pacienţii români, precum şi tehnicile avansate care „scutesc” bolnavii de dureri şi tăieturi.
 
 
„În familia mea există o tradiţie. Bunicul meu a fost cel mai mare medic ginecolog din Sibiu şi a înfiinţat prima şcoală de moaşe din ţară, aici, la Sibiu. Bunica mea a fost, de asemenea, medic de Neonatologie, aşa că aveam în cap să fac Medicina. La facultate m-am îndrăgostit de Chirurgie datorită marelui profesor şi academician Zeno Popovici. M-a impresionat prin felul în care făcea Chirurgie dar şi prin cum era ca om”, spune medicul Tănănsescu.
 

De ce tot mai mulţi oameni tineri fac cancer

Cancerul este, de multe ori, inamicul tăcut. Expertul spune că, din nefericire, românii tind să vină la chirurg când deja este prea greu de tratat sau vindecat. 
 
„Operăm orice tip de cancer digestiv (colon, stomac, intestin subţire, pancreas). Avem intervenţii chirurgicale din sfera mamară. Am scris o monografie, alături de colegii mei, despre cancerul de sân, ce a fost  premiată la Bucureşti, la Festivalul internaţional de carte”, spune medicul.
 
Prevenţia trebuie să fie mai importantă, atât pentru pacienţi, cât şi pentru decidenţi, insistă Tănăsescu. 
 

Sfaturi de prevenţie pentru cancer

 
  • fără fumat
  • fără alcool
  • depistarea precoce (screening) 

 

Depistarea precoce + programele de screening = şansă la viaţă

 
„Un cancer nu este o boală care să sperie atât de mult, dacă este depistată în primele faze. Majoritatatea pacienţilor din ţară vin la noi în faza depăşită (stadiul 3 sau 4). Atunci e o problemă foarte gravă. De aceea, de la primul semn, pacientul să se prezinte la medic”, avertizează specialistul. 
 
„Ar trebui să existe programe de screening. Ar trebuie introdusă, gratuit, prin Casa de Asigurări de Sănătătate, posibilitatea realizării unei colonoscopii”, mai recomandă Tănăsescu. 
 

Cancerul de sân, verdict pentru multe românce

 
Din ce în ce mai multe femei cu vârsta peste 45 de ani au cancer de sân, exemplică chirurgul. La fel şi pentru cancerul de colon: pacienţii fac cancer de la 42-43 de ani, din cauza alimentaţiei. Prin urmare, un ochi critic asupra dietei pe care o avem ne-ar face bine.
 
„De 5 ani facem chirurgia sânului. Depistat la timp, cancerul de sân se vindecă. Avem multe paciente vindecate complet, dar prevenţia contează enorm”, punctează Tănăsescu. 
 
În plus, un alt aspect adus de medic în discuţie este acela că riscul de cancer de sân creşte o dată cu vârsta.
 
 

Inovaţia în medicină: Laparoscopia - chirurgia minim invazivă 

 
„Incizii de unul-doi centimetri şi introducerea unor instrumente lungi, în abdomenul pacientului, în care este introdus dioxid de carbon, el umflându-se, ca o cutie. Chirurgul se uită într-un monitor iar cu mâinile „operează”. Majoritatea intervenţiilor chirurgicale tind să fie laparoscopice sau minim invazive şi se aplică în mai multe arii: chirurgia digestivă, spre exemplu, este unul dintre ele”, adaugă medicul chirurg.
 
 

Finanţarea Sănătăţii, pe plus. Calitatea serviciilor medicale pentru pacienţi, în stand-by

 
„Pentru a face chirurgie oncologică ai nevoie de un stat puternic în care să lucrezi, cu o reanimare bine pusă la punct, în care pacienţii să nu fie triaţi ca în sistemul privat, doar pe afecţiuni uşoare. (...) Am rămas în sistemul de stat pentru chirurgia oncologică - „marea chirurgie”. În cel privat se face chiurgia mai uşoară şi mai profitabilă financiar”, spune medicul. 
 
 
Totodată, specialistul a discutat despre următoarele teme: Antreprenoriat şi medicină: specialistul vorbeşte despre Centrul Medical Proctoven. „M-am gândit să fac ceva mai mult pentru pacienţi”; Cum este în chirurgia oncologică în perioada pandemiei; De ce are România nevoie de mai multe programe de screening?; De ce nu se îmbunătăţeşte calitatea serviciilor medicale, dacă finanţarea Sănătăţii a crescut?; Creşterea numărului de pacienţi oncologici în perioada pandemiei de COVID-19.
 
Nu în ultimul rând, specialistul oferă o serie de sfaturi studenţilor care vor să urmeze Chirurgia şi împărtăşete „poveţe” de la profesorii săi. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici