VIDEO  Healthcare Trends: Pandemia de obezitate în România. Andrei Reurean, manager Consultmed, despre diabet şi problemele de greutate

  • Supraponderabilitate, obezitate, diabet: sunt boli cu care o mare parte din români se confruntă, fie din cauza sedentarismului, a alimentaţiei deficitare sau a altor obiceiuri nesănătoase.
  • Educaţie, prevenţie şi consult: sunt trei „arme” prin care oamenii pot ţine aceste afecţiuni departe.
  • Andrei Reurean, manager Consultmed: „Se poate simula un pancreas artificial cu senzori de glicemie şi pompe care comunică prin aplicaţii de mobil.”
1273 afişări
Andrei Reurean, director executiv Centrul Medical Consultmed şi co-fondator la Clinica de Nutriţie, a fost invitatul celei mai recente ediţiei Healthcare Trends, o emisiune săptămânală pe teme medicale, realizată de Mediafax în parteneriat cu Banca Transilvania.
 
Pandemia de COVID nu este singura cu care ne confruntăm, din păcate.  „Întâlnim foarte multe cazuri de persoane obeze sau supraponderale, iar de aici, apar alte complicaţii: diabet, boli cardiovasculare, probleme  cu articulaţiile. Pandemia a crescut numărul persoanelor obeze”, explică Andrei Reurean.
 

Riscurile obezităţii la copii

 
Din ce în ce mai mulţi copii vin la clinică, spune specialistul. Telemunca şi teleşcoala ne-au făcut mai sedentari, iar asta duce la multe probleme de Sănătate. Copiii au nevoie de atenţie şi sprijin în ceea ce priveşte alimentaţia corectă şi, dacă au probleme de greutate, să vină la un control de specialitate. 
 

Suplimentele online pentru slăbit: un aliat sau duşman pentru Sănătate? 

 
„Sunt un miraj. Noi mergem pe tratamente care sunt studiate, care au studii clinice în spate. (...)  Tu ca medic, te lupţi cu „doctorul Google”, care vorbeşte prin vocea pacientului şi vine cu informeţii greşite. Într-o consultaţie se pierde mai mult timp pentru lămurirea informaţiilor de pe internet decât pentru indicaţiile necesare bolii pentru că pacientul vine cu idei greşite la medic, aşa că trebuie să scoţi ghidul şi să îi explici valoarea tratamentului pe care tu il propui”, mai explică Reurean.
 

De ce avem nevoie de nutriţionist?

 
Există aplicaţii online de nutriţie la tot pasul. Recomandarea mea este să existe un nutriţionist dietician cu facultate şi poate şi master terminate în domeniu. (...) Nu doar caloriile contează, ci şi sursa lor. Totodată, sunt şi aplicaţii pentru persoanele cu diabet. Introduci valoarea glicemiei, numărul de carbohidraţi şi aplicaţia îţi arată câtă insulină ar trebui să produci”, mai spune expertul. 
 

Diabetul, „ucigaşul” tăcut

 
Andrei Reurean despre conştientizarea diabetului în rândul populaţiei: „Unul din 10 români are diabet, iar doi români din 10 pot fi diagnosticaţi cu diabet, dar nu ştiu că îl au. 30% dintre intervievaţi nu şi-au testat niciodată glicemia”, arată specialistul. Din păcate, tinerii nu au parte de educaţie în acest sens. 
 
Educaţia este punctul cheie şi este nevoie strigentă, atât pentru pacienţi,  familiile lor, cât şi pentru medicii din şcoli, licee, mai spune invitatul.
 

Ce merge îmbunătăţit în sistemul sanitar

 
„În zonele rurale ar trebui făcute centre de permanenţă care să asigure servicii medicale să nu mai suprasolicităm unităţile mari de urgenţă. Un pacient ar trebui să treacă pe la medicul de familie, apoi la medicul specialist şi abia apoi la internare. Serviciile ar trebui să se facă mai facil în partea de bază a sistemului medical. ”
 
 
Cum alegem medicul nutriţionist potrivit? Cum îi convingem pe copii să ţină un regim alimentar? Cum poţi obţine gratuit senzori şi pompe de insulină? Ce trebuie să ştie pacienţii cu diabet despre beneficiile obţinute de la stat? Toate aceste întrebări sunt adresate în emisiune specialistului Andrei Reurean, care răspunde concret la fiecare în parte, făcând apel la educaţie şi prevenţie pentru prevenirea obezităţii şi diabetului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici