VIDEO   Healthcare Trends: Tratamentul pentru marii arşi în România: unde suntem şi ce ar trebui să avem? Medicul de Chirurgie plastică Dorin Dorobanţu, despre investiţii şi Terapie intensivă pentru pacienţii arşi

  • Ştim cu toţii momentul Colectiv şi chinul marilor arşi. Mulţi dintre ei nu au supravieţuit din cauza rănilor iar alţii din cauza condiţiilor inadecvate din spitale.
  • Cât de pregătit este sistemul de Sănătate pentru tratamentul şi reabilitarea marilor arşi?
  • Unde suntem şi spre ce ar trebui să tindem în ceea ce priveşte tratarea pacienţilor arşi?
  • Medicul oferă informaţii importante despre centrele pentru mari arşi: cât costă investiţia comparativ cu transferul acestora în afara ţării
857 afişări
Dorin Dorobanţu, medic primar Chirurgie plastică la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş a fost invitatul ediţiei Healthcare Trends de vineri, 19 martie, emisiune realizată de Mediafax în parteneriat cu Banca Transilvania – Divizia pentru Medici. 
 
 
Medicul a făcut rezidenţiatul la Spitalul Floreasca, despre care spune că rămâne unul dintre spitalele etalon de urgenţă din ţară. „După Rezidenţiatul de 5 ani la Floreasca am decis să mă întorc la Târgu Mureş şi că creez specializarea în spitalul de urgenţă de acolo. Eu şi împreună cu un coleg am înfiinţat specializarea Chirurgie Plastică”, spune Dorobanţu. 
 

Care este situaţia spitalelor pentru arşi 

 
Nu multe s-au schimbat, dar medicul gândeşte pozitiv şi observă micile îmbunătăţiri din unele spitale din ţară. Totuşi, mai avem mult până departe când vine vorba despre investiţii şi oferirea de servicii complete şi adecvate pentru marii arşi. 
 
„Stăm în continuare foarte prost. Aş fi vrut de la forurile de conducere ca după tragedia de la Colectiv să vedem ceva materializat, nu ca această bucăţică din specializarea noastră să rămână „Cenuşăreasa” Medicinei. 
 
Medicul explică, punct cu punct, unde suntem momentan şi unde ar trebui să fim, dată fiind situaţia actuală: multe persoane care sunt victime la incendii şi ajung la spital cu arsuri grave sau mai puţin grave.
 

Centrele pentru arşi: ce avem şi ce ar trebui să existe

Într-un centru pentru arşi sunt 19-21 de locuri, departe de a fi suficiente pentru marii arşi, spune medicul. 
 
„30-40 de locuri ar trebui să avem, împărţite astfel: 5 paturi pentru pacienţii arşi grav (cei care deseori au şi căile respiratorii afectate), 10 paturi de terapie intermediară (pacienţi neintubaţi sau ventilaţi, dar care necesită supravegherea şi intervenţiile chirurgicale plastice)”, explică specialistul. 
 
Dorobanţu mai spune că fiecare cameră pentru ars grav trebuie să aibă baie, cu suport de transfer. Apoi, trebuie să există sală de operaţii pentru pacienţii arşi în centru. 
 
În ceea ce priveşte transferul unui pacient ars în afara ţării, decizia transferării este la nivelul Capitalei. „Intenţia este crearea de comisii la nivel de judeţ.  Deciziile care se iau privind transferul în străinătate nu sunt tocmai cele mai bune întotdeauna, fiind totuşi unele dificile”, mai spune chirurgul plastician.
 
Apoi, costurile transferului pacienţilor mari arşi în spitale din străinătate sunt imense, spune Dorobanţu. Transportul, ziua de tratament ajung la sute de mii de euro pentru un pacient. 
 
Există diferenţe între centrele din afară şi cele de la noi, asta e clar, însă prin perseverenţă şi investiţiile potrivite, sistemul de Sănătatea din România poate avea grijă de marii arşi. 
 

La cât se ridică investiţia într-un centru de arşi 

 
„62 de milioane de euro doar clădirea cu finisajele necesare. Apoi, dotarea: 30-40 milioane de euro. Aceste costuri sunt necesare pentru un centru regional de secol XXI, spune medicul. „Dar totuşi, se poate realiza cu 10-20 milioane de euro, un centru complet, cu tot cu dotări”, susţine medicul.
 
Personalul ar fi format din circa 130-150 persoane (medici şi personalul auxiliar), iar salarizarea ar fi circa 200-300.000 euro/an.
 
România cheltuieşte sute de mii de euro cu tratamentul marilor arşi trimişi la tratament în străinătate însă investiţia într-un centru de arşi, cu toate dotările, variază între 10 şi 20 de milioane de euro. 
 
 
Poate de aceea, medicul pune accentul pe prevenţie când vine vorba despre situaţia marilor arşi şi cum să evităm situaţiile de acest gen (care situaţia gospodăriilor în care izbucnesc incendii din cauza instalaţiilor de încălzire improvizate, sprijinirea şi consilierea persoanelor cu afecţiuni mentale care aleg suicidul prin a-şi da foc etc).
 
Totodată, medicul Dorin Dorobanţu a explicat diferite aspecte importante precum:
 
  • De ce este importantă construcţia parcării şi a căilor de acces în construcţia unui spital?
  • Cum ar trebui „reformat” sistemul de salarizare al medicilor?
  • Ce ar trebui să ştie rezidenţii?
 

Dorin Dorobanţu, medic primar Chirurgie plastică la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Murel, este invitatul ediţiei Healthcare Trends de astăzi, 19 martie, emisiune realizată de Mediafax în parteneriat cu Banca Transilvania – Divizia pentru Medici. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici