- Home
- Horoscop
- (21.07.2020, 05:30)
-
Anca Martin
Astrolog de zece ani, doctorand şi asistent universitar
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
HOROSCOP 21 IULIE: Zi grea pentru zodiile Cardinale şi Fixe. Ce surprize îi aşteaptă pe Lei şi Berbeci
Pe ultima sută de metri în Rac, Soarele aderă la jumătatea acestei zile la o opoziţie cu Saturn retrograd din Capricorn, ceea ce poate face ca zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn) să aibă parte de unele situaţii dificile. Dup-amiaza continuă într-o notă similară, de data aceasta pentru semnele Fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător), care au de pătimit de pe urma careului Lunii ajunse în Leu cu Uranus din Taur. Ambele categorii de zodii au parte însă de un final fericit al zilei, graţie trigonului Lunii din Leu cu Marte din Berbec.
Urmărește
23422 afișări
HOROSCOP 21 IULIE - Zi grea pentru zodiile Cardinale şi Fixe. Ce surprize îi aşteaptă pe Lei şi Berbeci
HOROSCOP 21 IULIE BERBEC
În prima parte a zilei, ţi-ar putea fi dificil să menţii echilibru între viaţa de carieră şi ceea ce se întâmplă în gospodărie sau în sectorul familiei. Ai putea, de exemplu, primi încontinuu apeluri de la cei dragi cu privire la cineva din familie sau la probleme casnice. Sau poate eşti liber(ă), pregătit(ă) teoretic să te ocupi de treburi domestice sau gospodăreşti, dar apar urgenţe la locul de muncă. În acelaşi timp, astrele îţi recomandă să ai grijă la cheltuieli, mai ales dacă ele nu reprezintă o necesitate. Diseară, se anunţă momente frumoase în compania partenerului şi/ sau a copiilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Moşteanu: USR nu va vota guvernul Ciolacu 2
-
Promisiuni: Guvernul Ciolacu 2 vrea să majoreze contribuţia la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% în patru ani şi să majoreze suma deductibilă pentru Pilonul III
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
HOROSCOP 21 IULIE TAUR
În prima jumătate a acestei zile, s-ar putea să fii cu capsa pusă. Te enervezi uşor, emiţi pripit judecăţi de valoare şi ai tendinţa să torni gaz pe foc atunci când situaţiile dau oricum semne că nu evoluează în direcţia potrivită. Pe un fundal ca acesta, astrele nu recomandă să desfăşori negocieri sau să deschizi subiecte importante. Nici acasă nu par să meargă bine lucrurile; există riscul să apară tensiuni în raport cu unii membri ai familiei, mai ales în cazul în care nu împărtăşiţi viziuni şi idealuri comune. Spre seară totuşi, se mai calmează lucrurile şi poţi răsufla uşurat(ă).
HOROSCOP 21 IULIE GEMENI
Ai mare grijă cât cheltuieşti în prima parte a zilei, căci s-ar putea să te întinzi mai mult decât te ţine plapuma. De asemenea, este posibil să fi luat mai demult nişte decizii financiare neînţelepte, care abia acum îşi arată colţii. Oricare ar fi situaţia, încearcă să vezi această turnură nefericită ca pe o oportunitate să vezi cum anume ţi-ai putea îmbunătăţi strategia financiară. În plus, ar fi bine ca pe un fundal ca acesta să nu devii vulnerabil(ă) în faţa unor vorbe sau gesturi pe care altfel le-ai fi trecut cu vederea. Vorbeşte cu un prieten despre ce simţi.
HOROSCOP 21 IULIE RAC
Planează astăzi asupra ta riscul unor tensiuni destul de mari în raport cu partenerul de viaţă şi/ sau afaceri ori cu cei cu care derulezi activităţi profesionale. Ţi se poate reproşa, de exemplu, că nu ai o viziune realistă, că nu analizezi la rece felul în care te porţi înainte să acţionezi. O astfel de discuţie ar putea veni pe fundalul unor probleme deja existente sau al unor situaţii care pot conduce la încurcături financiare sau impasuri în privinţa unor proiecte comune. S-ar putea să poţi evita sau amortiza pierderile financiare, dar gândeşte-te totuşi la ceea ce ţi s-a spus.
HOROSCOP 21 IULIE LEU
Prima parte a acestei zile nu va fi cea mai productivă pentru tine. Asta nu înseamnă însă că nu va fi solicitantă şi aglomerată, poate chiar copleşitoare pe alocuri, mai ales dacă socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. Încearcă să conduci lucrurile pe o direcţie bună, să acţionezi la timp pentru a evita erorile sau a le corecta în timp util, căci există posibilitatea ca relaţia ta cu superiorii sau statutul tău de lider într-o activitate profesională să aibă destul de mult de suferit. Diseară, gândeşte-te la cele întâmplate peste zi şi vezi ce te-au învăţat.
HOROSCOP 21 IULIE FECIOARĂ
Astăzi ţi-ar putea fi greu să te împarţi între planurile de viitor şi preocupările de moment, între ceea ce ţi-ai propus poate să faci cu prietenii şi angajamentele luate faţă de persoana iubită şi/ sau copii ori hobby-urile tale personale. Din acest motiv, s-ar putea să îţi fie greu să faci o alegere, iar orice decizie ai lua, există posibilitatea să rămâi cu anumite păreri de rău. S-ar putea însă ca, spre seară, să se mai aşeze lucrurile, să îţi dai seama că nu ai fi putut face mai mult decât ai reuşit să duci la bun sfârşit peste zi.
HOROSCOP 21 IULIE BALANŢĂ
Nu îţi va fi uşor astăzi să îţi organizezi eficient timpul, să găseşti rezervele de timp şi energie pentru a te împărţi egal între viaţa de familie şi cerinţele de la locul de muncă. Nu ajută nici faptul că, într-unul din aceste două sectoare de viaţă sau chiar în amândouă într-o anumită măsură, unele proiecte sau relaţii nu evoluează tocmai în direcţia pe care ţi-ai dori-o. Într-un context ca acesta, ajută ca, la finalul zilei, să te detaşezi şi să te vezi cu cineva care te umple cu energie pozitivă. Poate fi vorba de un prieten sau de cel drag.
HOROSCOP 21 IULIE SCORPION
Eşti uşor irascibil(ă) astăzi, din motive lesne de înţeles sau pe fondul unor frământări mai vechi. Sau dimpotrivă, tu eşti cel(a) care face pe împăcuitorul(oare), dar care are poate de interlocutori cu ifose, pe care nu îi mulţumeşte nimic. În orice caz, nu ajută în niciun scenariu dacă mai arunci şi tu gaz pe foc, dacă faci să se perpetueze tensiunea pe tot parcursul zilei. În caz contrar, rişti să aduci discordie acasă, iar ea s-ar putea manifesta în relaţia cu cel drag şi/ sau copiii. E drept, spre seară se mai calmează atmosfera, dar tot rămân lucruri de discutat.
HOROSCOP 21 IULIE SĂGETĂTOR
Din punct de vedere financiar, presiunea care se aplică astăzi pe bugetul tău este destul de mare. Poate fi vorba de nişte cheltuieli care nu reprezentau o urgenţă sau probabil ai de-a face cu facturi, rate sau alte plăţi pe care nu aveai cum să le eviţi. În orice caz, nu o duci prea bine din acest punct de vedere. Nu ajută nici climatul de la serviciu, cariera ta sau a partenerului care intervine între voi ori faptul că aduci acasă tensiunea de la muncă. E drept, eşti productiv(ă), dar frustrările de ordin financiar te fac să nu-ţi apreciezi rezultatele.
HOROSCOP 21 IULIE CAPRICORN
În plan relaţional, se anunţă o zi marcată de tensiuni, cel mai probabil în relaţie cu partenerul de viaţă şi/ sau cu cei cu care derulezi activităţi profesionale - asociaţii, clienţii, colaboratorii sau colegii de muncă. S-ar putea ca acestea să aibă legătură cu nişte situaţii profesionale, fie ele recente sau care se întâmplă astăzi. Există o problemă referitoare la calitatea muncii prestate de unul(ii) din voi, fapt care îi afectează indirect şi pe ceilalţi. În orice caz, trebuie să vă reglaţi pe acest plan cât mai repede posibil. Spre seară, se întrevede o îmbunătăţire la nivelul stării tale de spirit.
HOROSCOP 21 IULIE VĂRSĂTOR
Se arată o zi destul de obositoare pentru tine pe plan profesional. Sau poate că volumul de muncă primit nu este cu mult mai mare decât cel care îţi este delegat în mod obişnuit, dar îl resimţi tu mai intens din pricina unei indispoziţii sau a unei oboseli acumulate şi nedepăşite săptămâna trecută. Din acest motiv, s-ar putea să îţi lipsească răbdarea acasă, mai ales în contextul în care ţi se sparg oale în cap sau ţi se aduc în atenţie de partener şi/ sau familie diverse probleme casnice, domestice sau locative. Explică-le că nu ai o zi prea bună.
HOROSCOP 21 IULIE PEŞTI
Simţi poate că lipseşte ceva în viaţa ta, că nu reuşeşti probabil să ai genul de viaţă sentimentală şi socială împlinită pe care o vezi la alţii din anturajul tău. Cu siguranţă nu este vorba decât de o impresie, că iarba nu e mai verde în curtea vecinului, dar îţi este greu să analizezi la rece ceea ce simţi. Prin urmare, este de înţeles dacă nu îţi prea stă capul la muncă, dacă ai tendinţa să tratezi cu superficialitate anumite sarcini primite la serviciu. Încearcă totuşi să nu cedezi acestor tendinţe. Astrele promit să te recompenseze cu momente frumoase diseară.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:11
-
astăzi, 12:34