HOROSCOP 23 octombrie 2021. Soarele intră în Scorpion. Plus de asertivitate, dar şi de încăpăţânare

Soarele progresează în semnul Scorpionului, unde va rămâne până pe 22 noiembrie. Pe parcursul acestui tranzit, zodiile de Apă (Rac, Scorpion, Peşti) se vor bucura de un plus de asertivitate şi ambiţie.

Urmărește
7123 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 23 octombrie 2021. Soarele intră în Scorpion. Plus de asertivitate, dar şi de încăpăţânare

HOROSCOP 23 octombrie 2021. Soarele intră în Scorpion. Plus de asertivitate, dar şi de încăpăţânare

HOROSCOP 23 octombrie - Berbec

Soarele intră azi în casa relaţiilor şi a banilor din horoscopul tău general, fapt pentru care s-ar putea să observi că accentul cade mai mult, în săptămânile care urmează, pe colaborările pe care le ai sau urmează să le stabileşti în plan profesional. De asemenea, s-ar putea să începi sau să faci investiţii suplimentare în proiecte pe care le ai cu partenerul de viaţă. Vor apărea cât de curând şi profiturile pe care le aştepţi.

HOROSCOP 23 octombrie - Taur

Soarele progresează azi în casa parteneriatelor din horoscopul tău solar, motiv pentru care ţi se atrage atenţia asupra sectorului relaţional, atât la serviciu, cât şi pe plan personal. Unele relaţii s-ar putea să treacă prin nişte încercări în perioada care urmează, dar la finele zilei, s-ar putea să îţi dai seama că sunt mult mai puternice decât te-ai aşteptat. Prin intermediul acestor situaţii mai puţin plăcute, se vor consolida vizibil, spre binele proiectelor voastre comune.

HOROSCOP 23 octombrie - Gemeni

Soarele începe astăzi să tranziteze casa muncii şi a sănătăţii din horoscopul tău general, prilej numai bun să acorzi mai multă atenţie stilului tău de viaţă şi alimentaţie, cu atât mai mult dacă ai trecut printr-o perioadă mai haotică din acest punct de vedere. Nivelul tău de energie şi cel de randament sunt interconectate, iar dacă neglijezi pe unul în favoarea celuilalt, la un moment dat, s-ar putea să cedeze acest echilibru într-un mod neplăcut.

HOROSCOP 23 octombrie - Rac

Soarele se mişcă de azi înainte prin casa iubirii şi a copiilor din horoscopul tău general, indiciu cum că o bună parte din timpul tău liber va merge în direcţia partenerului de viaţă şi/ sau a celor mici în săptămânile care urmează. În cazul în care eşti single, s-ar putea să apară cineva interesant la orizont. În rest, se poate spune şi că te bucuri de multă creativitate, că îţi faci timp şi pentru hobby-uri.

HOROSCOP 23 octombrie - Leu

Soarele ajunge azi în casa familiei din horoscopul tău solar, ceea ce atrage atenţia asupra relaţiilor în care te afli cu cei dragi. Cu unii dintre ei, eşti adesea pe aceeaşi lungime de undă, dar cu alţii nu ai prea multe lucruri în comun. Iată o bună oportunitate de a lucra la consolidarea legăturii voastre. Dacă vine o iniţiativă din partea ta în această direcţie, fii sigur(ă) că vor găsi şi ei(le) o disponibilitate similară.

HOROSCOP 23 octombrie - Fecioară

Soarele îşi face azi apariţia în casa comunicării din horoscopul tău general, lucru care te ajută să dai dovadă de mai multă asertivitate în ceea ce priveşte modul în care interacţionezi cu ceilalţi. Există însă riscul de a nu fi la fel de dispus(ă) să renunţi la puncte de vedere personale de dragul unui bine comun. Aşadar, poate nu ar strica să te ţii sub observaţi din acest punct de vedere în perioada care urmează.

HOROSCOP 23 octombrie - Balanţă

Soarele progresează astăzi în casa banilor din horoscopul tău general, ceea ce înseamnă că s-ar putea să întâlneşti ceva mai multe oportunităţi de a realiza profituri în săptămânile care urmează. Fie că apar în domeniul tău principal de activitate sau într-un altul cu care doar cochetezi din când în când, cert este că ai mai multe şanse de a-ţi consolida statutul pe acest plan. Trebuie doar să profiţi de cele care sunt cele mai avantajoase.

HOROSCOP 23 octombrie - Scorpion

Soarele poposeşte azi în chiar semnul naşterii tale, ceea ce denotă faptul că începe sezontul tău aniversar, dar şi că ai o şansă în plus de a-ţi reactualiza dezideratele setate acum jumătate de an. Dacă nu ai apucat să realizezi unele lucruri în lunile din urmă, încearcă să tragi tare şi să vezi dacă nu ai putea să faci ceva în acest sens în lunile care urmează. S-ar putea să fie mai productive decât credeai.

HOROSCOP 23 octombrie - Săgetător

Soarele ajunge astăzi în casa subconştientului din horoscopul tău general, iar din acest motiv, s-ar putea să te preocupe mai mult decât până acum sănătatea ta emoţională. Este o perioadă foarte bună pentru a închide capitole de viaţă rămase deschise, care nu-ţi permit să evoluezi. Nu va fi uşor să scapi de unele ataşamente care nu îţi fac bine, dar la un moment dat, vei găsi curajul să faci acest lucru. Depinde doar de tine.

HOROSCOP 23 octombrie - Capricorn

Soarele îşi face azi intrarea în casa planurilor de viitor şi a vieţii sociale din horoscopul tău solar, semn că te preocupă destul de mult aceste sectoare de viaţă. Vestea bună este faptul că te bucuri de mai multă popularitate în cadrul anturajului şi că faci progrese importante la nivelul proiectelor tale individuale sau de grup. Cu alte cuvinte, excelezi la capitolul socializare şi viitorul tău prinde acel contur la care ai sperat de mult.

HOROSCOP 23 octombrie - Vărsător

Soarele ajunge astăzi în casa carierei din horoscopul tău general, motiv pentru care sectorul profesional se numără printre priorităţile tale în perioada care urmează. În plus, se vor arăta şi oportunităţi de a fi mai vizibil(ă) în domeniul tău de activitate, de a demonstra că poţi şi ştii mai multe decât se crede despre tine. În felul acesta, s-ar putea să întâlneşti pe cineva care îţi oferă o şansă unică de a te face remarcat(ă).

HOROSCOP 23 octombrie - Peşti

Soarele poposeşte azi în casa filozofiei de viaţă, a studiilor, călătoriilor şi a interacţiunii cu instituţiile statului. Pe parcursul acestui tranzit, s-ar putea să promovezi un examen greu, să pleci într-o delegaţie care va fi încununată de succes sau să finalizezi un proces birocratic complex. Toate aceste experienţe te vor învăţa multe lucruri importante, pe care le poţi utiliza şi în viitor, în situaţii mai mult sau mai puţin asemănătoare. Încearcă să profiţi de ele.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici